Leul s-a apreciat, marti, cu 0,03% fata de euro, pana la 3,4311 lei/euro, valoare pe care nu a mai atins-o din august 2005, iar fata de dolar s-a scumpit cu 0,09%, pana la 2,5758 lei/dolar, curs la care nu a mai ajuns din decembrie 2000, potrivit datelor bancii centrale.

Euro a dat unele semne de revenire fata de leu in deschiderea sedintei valutare cand era cotat la 3,4260-3,4290 lei, nivel la care a stat o buna perioada de timp, dupa care leul s-a apreciat pana la 3,4230-3,4270 lei/euro. Ulterior, euro a crescut, din nou, pana la 3,4400-3,4440 lei/euro, iar in jurul orei 14:30 leul a recuperat o parte din teren in fata monedei europene pana la 3,4330-3,4390 lei/euro.

"Probabil ca aprecierea temporara a monedei europene a venit ca urmare a marcarii profiturilor de catre unii investitori straini, dar si a cumpararilor de valuta de catre importatorii romani", a explicat dealerul sef al Bancii Transilvania, Teo Birle.

Cursul oficial afisat, marti, de Banca Nationala a Romaniei (BNR), arata o cotatie de 3,4311 lei/euro, respectiv o apreciere a leului cu 11 lei fata de euro (0,03%), comparativ cu nivelul de luni, cand BNR a afisat un curs de 3,4322 lei/euro. Euro nu a mai coborat sub acest nivel din 10 august 2005, cand cursul oficial era de 3,4042 lei/euro.

Pentru moneda americana, banca centrala a afisat, marti, un curs oficial de 2,5758 lei/dolar, cu 24 lei vechi mai putin pentru un dolar (0,09%) fata de ziua precedenta, cand cursul era de 2,5782 lei/dolar. Dolarul a mai atins un nivel similar in data de 21 decembrie 2000, cand era cotat la 25.721 lei vechi, conform datelor BNR.

Piata financiara romaneasca nu tranzactioneaza direct moneda americana, dar banca centrala calculeaza raportul leu/dolar, in functie de evolutia pietelor financiare internationale.

Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat usor, in prima parte a zilei, de la 1,3296 pana la 1,3347 dolari/euro, iar in jurul orei 15:00, ora Romaniei, moneda americana era cotata cu 1,3331 dolari/euro.

"Jucatorii din piata asteapta ca marti sa fie anuntate datele despre sondajul de opinie efectuat pe 370 de furnizori din industria americana. Daca indicatorul va avea o valoare mai mica decat cea asteptata in piata, e posibil ca dolarul sa isi accentueze deprecierea fata de euro", a mai spus Birle.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a afisat, in prima parte a zilei de marti, o medie a dobanzilor overnight (cu scadenta la 24 ore) de 7,33% pe an la depozitele atrase (BUBID), in scadere cu un punct procentual fata de luni, iar dobanda medie la depozitele plasate (BUBOR) era de 8,19% pe an, cu 0,79 puncte mai mult decat in ziua precedenta.

"Dobanzile pe termen scurt de pe piata interbancara au scazut pana la 7,7-8,3% pe an ca urmare a excesului de lichiditate lasat luni de BNR in piata, dar si a faptului ca emisiunea de obligatiuni a BRD SocGen in valoare de 500 milioane lei aduce mai multe lichiditati in piata", a mai spus Birle.

BNR a refuzat sa atraga toti banii oferiti de banci la licitatia de luni pentru depozitele la o luna si a remunerat cu o dobanda de 8,75% doar 79% din banii in exces ai bancilor, care au insumat 2,2 miliarde lei.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri