In ultimii doi ani, actiunile emise de bancile listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) au fost in topul preferintelor investitorilor, iar apetitul pentru achizitionarea acestora s-a mentinut ridicat chiar si in perioadele in care erau supraevaluate comparativ cu titlurile similare tranzactionate la bursele straine. Insa dupa tendinta descrescatoare a bursei in luna martie, bancile romanesti au ajuns la nivelul celor straine din punctul de vedere al indicatorilor de tranzactionare, ceea ce le creste atractivitatea.

Cele trei banci prezente la cota bursei (BRD, Banca Transilvania-TLV si Banca Carpatica-BCC) au cumulat, in ultimii doi ani, aproximativ 20% din valoarea totala a tranzactiilor incheiate la BVB. In primele patru luni ale acestui an, tranzactiile realizate cu titlurile bancare au ajuns sa reprezinte aproape 30% din totalul bursier.

Si din punctul de vedere al valorii de piata, bancile se numara intre principalele companii de la cota bursei, dupa Petrom si Rompetrol, a caror capitalizare cumulata reprezinta 55% din totalul BVB. Valoarea de piata a celor trei banci de la cota bursei a ajuns, la sfarsitul lunii aprilie, la 2,1 miliarde euro, cu o pondere de 25% in total.

Ceea ce a atras atentia analistilor in primele doua luni ale lui 2005 a fost apetitul mare al investitorilor pentru achizitionarea titlurilor bancare, cu toate ca specialistii nu mai recomandau cumpararea. Desi dorinta jucatorilor de la bursa de a cumpara cu orice pret titlurile BRD, TLV sau BCC pare nefireasca, exista si explicatii rationale.

Titluri atractive

Unul dintre argumentele pentru care investitorii sunt atrasi de titlurile societatilor bancare este randamentul acestora din ultimii doi ani. Spre exemplu, titlurile BRD au adus anul trecut un castig de 87% numai datorita aprecierii cotatiei, si de 18% in primele patru luni din 2005. Actiunile TLV s-au scumpit in 2004 cu 105%, dar la sfarsitul lunii aprilie 2005 a fost consemnata o reducere cu 18%, ca urmare a trecerii datei de inregistrare pentru majorarea capitalului social.

Un punct forte al institutiilor bancare a fost si politica de repartizare a profitului in ultimii ani, in sensul ca actionarii au primit actiuni gratuite in loc de dividende cash. Spre exemplu, prin capitalizarea profitului obtinut in 2003, Banca Transilvania a acordat anul trecut 275 de actiuni cu titlu gratuit pentru fiecare 1.000 detinute. Pentru acest an, actionarii TLV vor primi 673 de actiuni gratuite, dar sursa nu este numai profitul din 2004. Acceasi politica a adoptat-o si Banca Carpatica care va acorda 128 de actiuni gratuite la fiecare 1.000 detinute.

O alta explicatie in favoarea apetitului ridicat al investitorilor pentru achizitionarea titlurilor BRD, TLV sau BCC este si faptul ca institutiile bancare sunt percepute ca primele asupra carora se resimt efectele unei cresteri economice. Managerul unui fond strain de investitii chiar a explicat ca inclinatia jucatorilor pentru actiunile bancilor se bazeaza pe considerentul ca acestea sunt un bun barometru al economiilor in care opereaza.

Cristian Tudorescu, analist la Vanguard, a declarat ca societatile bancare sunt in atentia jucatorilor la bursa si din cauza unei anumite inertii date de istoricul de randament, dar si a lipsei unui spectru mai larg al investitiilor in companii lichide. De asemenea, stabilirea unor tinte atractive de profit pentru acest an, in conditiile stabilitatii economice, este de natura sa sporeasca increderea investitorilor in titlurile celor trei banci.

Ce spun cifrele

Pe langa un istoric favorabil al tranzactionarii unui titlu, investitia la bursa ar trebui fundamentata si pe analize privind corelatia intre rezultatele companiei si pretul la care se pot achizitiona titlurile la un moment dat. In acest sens, ne sunt utili doi indicatori: PER (pret/profit net unitar) si P/BV (pret/valoare contabila).

Astfel, luand in considerare preturile de la sfarsitul lunii aprilie si profitul net unitar din 2004, valorile indicatorilor PER pentru BRD si Banca Transilvania sunt in jur de 17, comparabile cu acelea inregistrate pentru acest sector la alte burse. Acest fapt indica un semnal de cumparare pentru titlurile BRD si TLV. In schimb, Banca Carpatica a consemnat o valoare de 34 pentru indicatorul PER, ceea ce reflecta o supraevaluare a titlurilor.

In schimb, valorile indicatorului P/BV sunt destul de ridicate pentru cele trei banci, fapt de natura sa domoleasca apetitul investitorilor. Ca urmare, actiunile emise de toate cele trei banci se tranzactioneaza la preturi de aproximativ trei ori mai mari decat valoarea lor contabila.

In concluzie, titlurile celor trei banci tranzactionate la prima categorie a bursei par bune de cumparat la preturile actuale, insa cu masura.

Cine cumpara

Pe langa jucatorii mici, care nu influenteaza semnificativ evolutia de la bursa, cumparatori importanti ai actiunilor bancare sunt investitori institutionali, in special cei nerezidenti. Spre exemplu, in primele doua luni ale acestui an, sumele alocate de nerezidenti pentru achizitionarea titlurilor emise de banci au ajuns la aproape 38 de milioane de euro. In plus, in ultimele sase luni, fondul de investitii Parvest Converging Europe, apartinand grupului bancar francez BNP Paribas si avand in administrare active de 300 milioane de euro, a investit in actiuni BRD si Banca Transilvania, fiind atras de cresterea cotatiilor. Pe langa institutionalii nerezidenti, au fost atrasi de titlurile bancilor si investitori financiari autohtoni. Spre exemplu, cele cinci Societati de Investitii Financiare (SIF) detin participatii de cate 5% la capitalul social al celor trei companii.

Actiunile romnesti, preferate de straini

Comparatia intre indicatorii PER pentru titlurile de la BVB si cei ai societatilor din acelasi sector existente la alte burse creeaza o imagine mai clara in ceea ce priveste supra sau subevaluarea actiunilor romanesti. In situatia in care la Bucuresti valorile sunt mai reduse decat in alte tari, actiunile romanesti sunt preferate de investitorii straini fata de cele ale companiilor similare de la alte burse si invers.

Astfel, actiunile bancilor la bursele europene inregistrau, in aprilie, valori ale indicatorilor PER cuprinse intre 11,6 (pentru OTP Ungaria) si 17,2 (pentru Erste Bank Austria). Valori intermediare au fost inregistrate de PKO Polonia (15,6) si Bank Austria Creditanstalt (16,3).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri