Cele doua institutii financiare isi vor furniza reciproc, in baza unui acord semnat, informatii despre produse si servicii din portofoliul propriu, programe de dezvoltare, stimulente pentru investitii si despre utilizarea fondurilor structurale, se mai precizeaza in comunicatul EximBank. De asemenea, o componenta importanta a acestui parteneriat se refera la dezvoltarea resurselor umane prin facilitarea accesului la programele de educare si training derulate de fiecare institutie in parte, mai precizeaza reprezentantii Eximbank.

"Germania este unul dintre cei mai importanti parteneri comerciali ai Romaniei. Prin acest acord de cooperare, dorim sa inlesnim accesul companiilor romanesti pe piata germana si sa incurajam companiile din landul Renania de Nord - Westfalia sa investeasca in tara noastra", a declarat presedintele EximBank Romania, Carmen Radu.

EximBank si NRW Bank vor asigura consiliere si sprijin pentru companiile care vor sa utilizeze programele si instrumentele ambelor banci in vederea extinderii afacerilor in Renania de Nord - Westfalia si Romania.