"Evolutia leului este corelata cu miscarea valutelor emergente si reactioneaza la factorii de pe aceste piete. Pe plan intern, sigur ca declaratiile guvernatorului BNR si ale premierului Tariceanu au avut un efect linistitor asupra pietei, dar leul tine in continuare cont mai mult de informatiile de pe piata emergentelor", a declarat, citat de NewsIn, un dealer bancar.

Premierul Calin Popescu Taricenau si guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu, au tinut sa dea asigurari ca Guvernul si banca centrala sunt gata sa intervina punctual "atunci cand este nevoie", "cu cat este nevoie", dar nu considera necesare masuri generale de interventie.

Guvernatorul BNR sustinea ca deprecierea leului nu a iesit din limitele normalului, ci se justifica prin starea de incertitudine din piata interbancara, "avand in vedere evolutiile din ultima vreme de pe pietele internationale si cele din ultima saptamana de pe plan intern". "Dupa fapta si rasplata!", a concluzionat Isarescu.

In prag de alegeri, parlamentarii romani au aprobat marirea salariilor profesorilor cu 50%, ceea ce a generat cereri in lant de cresteri salariale cu 50-60% din partea functionarilor publici, a celor din sectorul sanatatii si a celor din garda financiara, care ameninta cu greva generala in caz ca nu le sunt satisfacute doleantele.

Pe piata valutara, leul a deschis sedinta de luni la cotatii apropiate celor de vineri seara, de 3,89 lei/euro, pentru ca apoi sa se prabuseasca cu 9 bani, la cotatii de peste 3,98 lei/euro. Dupa o usoara intarire, moneda nationala a oscilat in jurul nivelului de 3,9450 lei/euro, iar, la ora 17:15, bancile cumparau un euro cu 3,9510 lei si il vindeau cu 3,9570 lei, leul reluandu-si tendinta de depreciere.

Cursul de referinta afisat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) arata o depreciere aproape 7 bani (1,78%), pana la minimul ultimilor trei ani si 10 luni de 3,9410 lei/euro. Cursul nu a mai avut o cotatie atat de joasa din 31 decembrie 2004, cand banca centrala anunta un curs de referinta de 3,9663 lei/euro.

Citeste si:

Fata de dolarul american, cursul de referinta publicat de BNR arata o depreciere cu peste 11 bani (4,09%) a leului, pana la 2,9054 lei/dolar, de la 2,7912 lei/dolar, cat era vineri.

In regiune, forintul si zlotul polonez s-au depreciat, de asemenea, intr-un ritm foarte alert. Astfel, forintul a pierdut teren de la 246 la 251,20 forinti/euro, in timp ce zlotul s-a depreciat de la 3,3950 la 3,4750 unitati/euro.
Pe pietele internationale, dolarul s-a apreciat treptat, de la 1,3674 la 1,3532 dolari/euro, iar la 17:15 ora Romaniei, euro era cotat la 1,3533 dolari.

Banca Nationala a Romaniei a afisat, in prima parte a zilei de luni, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 14,23% pe an, peste cel de 13,97% pe an din sedinta anterioara, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR), dobanda a crescut pana la 15,70% pe an, de la 15,06% pe an, cat era vineri.

Dobanzile overnight au continuat sa urce, pana la 14-15% pe an, nivel mult peste cel al dobanzii de politica monetara, de 10,25% pe an, pe fondul nivelului ridicat al cererii de lei din piata.

Legat de paradoxul din piata monetara, in care bancile au exces de lichiditate dar mentin dobanzile interbancare overnight la niveluri ridicate, Isarescu declara, luni, ca nu exista motive de panica, mai ales ca rezervele minime obligatorii pe care le strange banca centrala de la banci sunt suficient de mari cat sa sustina interventii punctuale de calmare a pietei.

Banca centrala a atras, luni, 60 milioane lei (15,2 milioane euro) de la doua banci, sub forma de depozit cu scadenta pe 13 octombrie, la o dobanda de 10,25% pe an, egala celei de politica monetara.