Piata de leasing din Romania ar putea inregistra anul viitor o scadere o volumului de finantari cu circa 25-30% fata de 2008, mai ales din cauza reducerii tranzactiilor pe segmentele auto si imobiliar, pe fondul turbulentelor internationale, a spus presedintele MKB Romexterra Leasing.
"Nu cred ca va fi crestere anul viitor pe piata de leasing din Romania. Piata de leasing romaneasca ar putea da semne de revigorare in semestrul al doilea din 2009, dupa ce in primul semestru revigorarea este doar etapizata", a declarat presedintele MKB Romexterra Leasing IFN, Cornel Constantinescu.

El a adaugat ca "se vor face tranzactii, dar nu la volume foarte mari", astfel incat volumul de finantari la nivelul pietei romanesti de leasing va fi anul viitor mai mic cu circa 25-30% fata de 2008, conform NewsIn.

"In ce priveste segmentul auto, in niciun caz nu cred ca vom asista la o crestere", a mai spus Constantinescu, care a adaugat ca nici pe piata de leasing imobiliar nu se fac multe tranzactii si se observa deja o scadere a preturilor bunurilor imobiliare.

Piata de leasing auto second-hand s-ar putea revigora in 2009

Companiile de leasing se pot orienta catre segmentul de leasing auto second-hand pentru dezvoltarea afacerilor in 2009, in conditiile in care volumele de vanzari pe acest segment ar putea creste, considera Constantinescu.

El a explicat ca masinile noi cumparate pana in prezent de populatie si firme vor deveni obiect de tranzactionare pe piata de leasing auto second-hand, care "vor fi completate de autoturismele second-hand din strainatate".

"Persoanele fizice si juridice care au masini le vand, iar cei care le cumpara au nevoie de finantare", a explicat seful MKB Romexterra Leasing, care a adaugat ca sunt deja companii pe piata romanesca de leasing care au in portofoliu acest tip de finantari.

In primul semestru din 2008, piata de leasing auto second hand reprezenta 6% din totalul finantarilor auto. Piata de leasing auto a ajuns la 2,1 miliarde euro la sfarsitul primului semestru, cu o pondere de 71% in total piata de leasing.

In 2007, valoarea bunurilor finantate in leasing a avansat cu 51,6%, pana la 4,94 miliarde euro.
Secretarul general al ALB, Adriana Ahciarliu, estima in urma cu trei luni ca piata romaneasca de leasing ar putea creste in acest an cu 20%, la 6 miliarde euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri