Șantierele de construcții din țara noastră activează în plină forță și ne pregătim să finalizăm mai multe sute de kilometri de autostradă anul viitor. De cele mai multe ori, lucrările depind de numărul de oameni disponibili pe șantier, ca și de utilajele folosite, utilaje fără de care lucrările nu sunt posibile. Dacă pe piața forței de muncă problemele sunt cunoscute și îndelung discutate, pe piața utilajelor de construcții sunt niște particularități mai puțin cunoscute, după cum a explicat Liviu Neagu, CEO al Bergerat Monnoyeur pentru România și Republica Moldova, distribuitorul Cat.

Una dintre aceste particularități ale pieței de utilaje din România este faptul că închirierea sau leasingul de utilaje este foarte puțin utilizată. „Cred că doar 2% din total reprezintă utilaje închiriate pentru lucrări de construcții”, spune Liviu Neagu. Particularitatea pieței din România este faptul că dezvoltatorii achiziționează cu fonduri europene utilajele și, astfel, nu mai au nevoie de leasing atunci când scalează anumite proiecte. „Avem o creștere a pieței de utilaje noi cu 32% în 2023, ca urmare a extinderii programelor de finanțare 2014-2020. Cu 3.800 de utilaje vândute până la finele acestui an, 2023 ar fi cel mai tare an de după ’89 pe piața utilajelor. În 2008, am avut undeva la 3.300 de utilaje, iar acum avem șansa să atingem un nou vârf istoric”, a mai spus Liviu Neagu, care a arătat că în primele trei trimestre din 2023 au fost comercializate 2.806 utillaje noi.

Creșterea de anul acesta este pusă pe seama avansului luat de construcțiile inginerești, după cum a menționat Iancu Guda, analist financiar, în condițiile în care proiectele de infrastructură au avut o cotă de 34% din totalul lucrărilor de construcții din România. „Cu evoluții oscilante pe componente, volumul lucrărilor de construcții înregistrează o creștere totală de circa 14% pe parcursul primelor 9 luni din acest an, consolidând rolul unui sector strategic în creșterea economiei. Chiar dacă componenta construcțiilor rezidențiale înregistrează o contracție cu 6% pe fondul scăderii cererii din cauza majorării dobânzilor, creșterea sectorului de construcții inginerești cu 34% din acest an este fără precedent în ultimele decenii și este puternic susținută de investițiile realizate din fondurile europene sau PNRR”, spune Iancu Guda.

„Avem nevoie de infrastructură, de construcții, avem nevoie de o contribuție sănătoasă la PIB, se lucrează în România, pentru România, orice este legat de construcții este extrem de important pentru a continua pe acest segment. Iar România este în urmă la infrastructură”, a mai spus Neagu, care a arătat și că în proporție de 70% piața este formată din utilaje suport, utilaje de mai mici dimensiuni. Buldoexcavatoarele reprezintă 27%, un segment pe care Cat are o cotă de piață de 33%. „Piața se îndreaptă spre maturitate, iar acest lucru se vede prin creșterea numărului de utilaje specializate, așa cum sunt excavatoarele, cu dimensiuni de la 1,5t la 90t. În 2023 excavatoarele vor reprezenta 36% din totalul utilajelor vândute și unul din patru excavatoare este Cat”, mai spune Neagu.

Piața de utilaje de construcții noi va depăși anul acesta 500 de milioane de euro

Piața de utilaje noi este estimată la 500-600 de milioane de euro pentru acest an, cu o evoluție anuală oscilantă. În 2014, spre exemplu, piața crescuse cu 46%, iar în 2015 cu 17%, ca, mai apoi, în 2016 să scadă cu 36%. A urmat o ușoară creștere în 2017, iar în 2018 a ajuns pe plus cu 85%. Vânzările de utilaje noi depind și de absorbția de fonduri europene, dat fiind faptul că anul acesta subvențiile europene au o pondere de 60% din totalul vânzărilor. Anul trecut, ponderea subvențiilor europene a fost de 33%, iar în 2021 a fost de 50%. Referitor la prețurile utilajelor, CEO-ul Bergerat Monnoyeur arată că acestea au crescut cu 3-12% în acest an, dar și că noi majorări vor fi operate de la 1 ianuarie, creșteri de câteva procente.

O veste bună pentru piața utilajelor este că rata de absorbție a fondurilor europene a crescut în timp de la 79% pentru programul 2007-2013 la 83,04% pentru programul 2014-2020, datorită extensiilor de timp acordate de la an la an. Ceea ce ne arată că este o corelație directă între finanțările europene și evoluțiile din piață, dar nu ne asigură și o predictibilitate pentru anii care vor urma - dacă nu se păstrează acest trend al absorbției.

Mai mult, constructorii din România nu ar trebui să se limiteze doar la lucrările din țara noastră, ci ar trebui să se extindă și către statele vecine. „Avem teritorii în care intervenim, în care suntem chemați chiar dacă nu sunt teritoriile noastre naționale, tocmai pentru că avem suficientă experiență și expertiză să-i ajutăm. În general, în momentul în care o companie din România decide să meargă într-un alt teritoriu, suntem dispuși să le oferim și să-i ajutăm cu partea tehnică, mecanici, tehnicieni, sigur în condițiile în care siguranța lor nu este sub semnul întrebării. Dacă Ucraina ar avea mâine nevoie de utilaje și piese de schimb, le vom putea livra în 48 de ore o parte, iar restul ulterior, pentru că vorbim de o reconstrucție, un plan în care companiile și guvernele trebuie să fie implicate”, a declarat Liviu Neagu. De altfel, țările din jurul nostru și-au creat deja comisii în care sunt implicate autoritățile de profil și companiile din industrie în care se discută proiectele de reconstrucție pentru Ucraina atunci când războiul se va încheia.

Bergerat Monnoyeur România, prezent pe piața locală de peste 30 de ani, va încheia 2023 cu afaceri de 150 de milioane de euro, în creștere cu 36% față de 2022, cel mai mare nivel de până acum. Depășirea bornei de 150 de milioane de euro poziționează compania în top 500 cele mai mari companii din România. Bergerat Monnoyeur România face parte din Monnoyeur, un grup cu aproximativ 1.000 de angajați în România (Bergerat Monnoyeur, IPSO, SITECH), care își orientează mereu strategia de afaceri în jurul serviciilor și satisfacției clientului.

Grupul Monnoyeur este o afacere de familie fondată în 1906, operând în 23 țări pe 5 continente, ce numără astăzi peste 8.700 de angajați, înregistrând o cifră de afaceri de peste 3,2 miliarde de dolari. Datorită relației sale de încredere și de lungă durată cu parteneri precum Caterpillar, John Deere și Mitsubishi, Grupul Monnoyeur activează în domeniul mijloacelor de producție pentru construcții, producție de energie și motorizare, utilaje agricole, soluții de transport și digitalizare a construcțiilor. Este prezent în România prin companiile: Bergerat Monnoyeur, Eneria, IPSO Agricultură, Aprolis, ARKANCE, CHRONO Flex, GCS.

Sursa foto: bm-cat.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri