Agricultura și industria sunt două dintre cele mai subevaluate sectoare din România, în vreme ce domeniul imobiliar, în special segementul rezidențial middle-up, va avea de câștigat în special pe termen lung, datorită schimbărilor tehnologice și demografice, consideră Claudiu Doroș, directorul general Evergent Investments, fond de investiții listat la bursă și care administrează o avere totală de 2,46 miliarde lei.

”Agricultura și industria sunt domenii nedezvoltate la potențialul lor. Agricultura este un domeniu subevaluat, cu potențial mare de creștere, avem a cincea suprafață agricolă a Uniunii Europene, ieșire la Marea Neagră și productivitate în creștere pentru cereale. Subevaluarea provine din specificul agriculturii românești, adică o piață încă fragmentată și o infrastructură rutieră insuficient dezvoltată”, menționează Doroș.

Evergent este în prezent cea mai mare societate de investiții financiare de pe Bursa de Valori București (BVB), luând în calcul valoarea de piață a companiei (1,41 miliarde lei).

În ultimii ani, Evergent și-a extins puternic investițiile în proiecte ce mizează pe producția de afine ecologice. Evergent Investments, prin firma Ever Agribio, a cumpărat recent 50 de hectare de teren în comuna Săucești, județul Bacău, destinat producției de afine bio. Compania și-a mărit astfel la 105 hectare suprafața pe care o cultivă în cadrul proiectului. Alte investiții în agricultură sunt cele de la producătorul de utilaje agricole Mecanica Ceahlău și de la podgoria Dyonisos Costești.

Evergent speră la o evoluție pozitivă și în industrie, principalul pariu al companiei concentrându-se pe Aerostar Bacău, liderul pieței românești în fabricarea de produse pentru aviație. Evergent deține 15% din firma românească ce are parteneriate comerciale cu grupuri precum Airbus, Boeing sau Bombardier, și care furnizează Ministerului Apărării Naționale mentenanță pentru sisteme de apărare aero, terestră și năvală.

”Ne așteptam că subsectorul de apărare să depasească performanță celui aerospațial comercial în 2023, datorită creșterii bugetelor de apărare determinate de cererea mărite de echipamente militare la nivel global, că urmare a invaziei din Ucraina. În industrie, estimăm creșteri în fabricarea produselor chimice, în sectorul aerospațial și al echipamentelor de apărare”, menționează Claudiu Doroș.

Evergent speră că stabilizarea dobânzilor îi va face pe români să își cumpere apartamente noi

În 2022, creșterea puternică a dobânzilor și, implicit, a ratelor plătite pentru creditele imobiliare a frânat interesul românilor pentru noi achiziții de locuințe. Mai exact, volumul creditelor ipotecare acordate în 2022 a urcat cu doar 15,3% (y/y), la 24,5 mld. lei, asta după ce în 2021 creșterea explodase la 41,3% (fața de 2020).

Anul acesta însă, BNR a dat semnale clare că trendul de creștere a dobânzilor se oprește, iar la ultima ședință a băncii centrale rata cheie a fost menținută la 7%.

În acest context, Evergent se așteaptă la o revenire a interesului pentru locuințe noi.

Ne așteptăm ca, odată cu stabilizarea dobânzilor, să vedem un trend ascendent și în sectorul imobiliar, mă refer aici la segmentul rezidențial middle-up, centrele logistice și industriale. Acestea pot deveni marii beneficiari ai perioadei datorită schimbărilor tehnologice, demografice și preferințelor de consum”, consideră Claudiu Doroș.

Evergent are expunere pe mai multe proiecte imobiliare, 7,8% din activele fondului (aprox. 192 mil. lei) fiind investite în acest domeniu. Unul dintre ele este ATRIA Urban Resort, un complex rezidențial în nord-vestul Bucureștiului, cu 1.400 apartamente, a cărei valoare de exit este estimată de fond la 120 milioane de euro.

Tot în București, Fondul deține indirect 37% din mall-ul Veranda, din zona Obor.

Aproape de centrul Iașiului, Evergent vrea să transforme un fost teren industrial abandonat într-un proiect de reconversie urbană. Ansamblul (foto sus) multifuncțional, rezidențial și de birouri se extinde pe 2,56 hectare.

Cele mai mari investiții din portofoliul Evergent rămân însă cele de la Banca Transilvania (33% din active), Petrom (12,3%) și Romgaz (8,4%).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri