Brokerii de la Bursa din Sibiu apreciaza ca este posibil ca moneda europeana sa ajunga, pana la sfarsitul acestui an, la o valoare de peste 3,7 lei noi. "BNR va monitoriza continuu piata, iar marimea interventiilor va fi variabila, o repetare a scenariilor din februarie si de saptamana trecuta fiind posibila in orice moment in care ar aparea dezechilibre.

In cazul in care deficitul de cont si cel comercial vor atinge noi recorduri, este totusi posibil sa vedem la sfarsitul anului un curs de 3,6-3,7 lei, sau chiar mai sus, a subliniat operatorul de la Bursa din Sibiu.

Potrivit surselor, paritatea euro/dolar a continuat sa creasca, in ciuda noii majorari a dobanzii de catre Rezerva Federala a SUA. Pentru septembrie, cotatia euro a urcat la 1,23-1,2390 dolari, in timp ce pentru decembrie pretul s-a mentinut la 1,2350 dolari.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri