Apple se alatura astfel clubului exclusivist al companiilor ale caror capitalizari au depasit la un moment dat 500 miliarde de dolari pe bursa de la New York, alaturi de Microsoft, ExxonMobil, Cisco si General Electric, precizeaza Mediafax.

Singura companie din afara SUA care se poate lauda cu aceasta performanta este PetroChina, a carei capitalizare depasea la un moment dat 1.000 miliarde de dolari, potrivit Forbes.

ExxonMobil a atins pragul de 500 miliarde de dolari la sfarsitul anului 2007, datorita cresterii puternice a pretului petrolului. Microsoft, Cisco si General Electric au marcat aceasta reusita in 1999, la apogeul balonului speculativ din industria IT.

Microsoft este singura companie americana care a depasit vreodata valoarea de 600 miliarde de dolari, insa are acum o capitalizare de 267 miliarde de dolari.

Valoarea de piata a Apple este acum mai ridicata decat Produsul Intern Brut al Poloniei, Belgiei, Suediei, Arabiei Saudite sau Taiwanului, noteaza CNN Money.

In pofida capitalizarii si veniturilor deja uriase, Apple a reusit sa mentina una dintre cele mai abrupte rate de crestere din industria IT. Compania a avut anul trecut o crestere de 73% a veniturilor si a reusit a doua cea mai mare marja trimestriala de profit din istoria SUA.

Citeste si:

Actiunile Apple au atins pentru prima data pragul de 500 de dolari in urma cu doua saptamani, iar capitalizarea companiei a depasit pentru prima data 400 miliarde de dolari cu doar o luna in urma.

In sedinta de miercuri, actiunile Apple au atins un nou maxim, de 540 dolari.

La nivel mondial, Apple este urmata de ExxonMobil, cu o valoare de piata de 410 miliarde de dolari, PetroChina, cu 281 miliarde de dolari, si Microsoft.

Totusi, cresterea cotatiei bursiere a Apple nu a reusit sa tina pasul cu cresterea profitului companiei.

Actiunile Apple se tranzactioneaza la mai putin de 13 ori profitul pe actiune estimat pentru 2012, fata de o medie de 18 ori la nivelul indicelui Nasdaq 100 al bursei de la New York, compus in principal din companii IT. Astfel, dupa acest criteriu, actiunile companiei sunt inca ieftine.

Apple a inregistrat vanzari de 127,8 miliarde de dolari in anul calendaristic 2011, nivel similar cu cel al gigantului Hewlett-Packard. In acest an, Apple ar putea deveni cea mai mare companie de tehnologie din lume dupa venituri, detronand grupul sud-coreean Samsung Electronics.