Pe parcursul anului 2013, TotalSoft are in plan sa angajeze in total 40 de programatori in .NET, ca urmare a orientarii solutiilor de business spre cloud computing, dar si datorita castigarii unor proiecte pe piata locala si internationala. Astfel, in a doua jumatate a anului, TotalSoft asuma o investitie de peste jumatate de milion de euro in formarea de resurse umane specializate in dezvoltarea de solutii de business pe cele mai moderne tehnologii Microsoft.

“Interesul pietei pentru tehnologii noi a generat o cerere semnificativa de specialisti cu experienta tehnica relevanta, dar mai ales pasionati de cele mai noi concepte. Prin formarea acestei echipe, vrem sa cream o competenta unica in Romania in zona dezvoltarii de solutii mobile si cloud computing, astfel incat in momentul in care nevoile pe care le sesizam in prezent vor fi confirmate de cererea de solutii in cloud, TotalSoft sa detina deja o experienta de neegalat ” a declarat dna Brandusa Fecioru, HR Manager, TotalSoft.

TotalSoft are in prezent o echipa de cca 400 de specialisti, principalele tehnologii utilizate in dezvoltarea de software fiind C#, SQL Server, JAVA,.NET, Microsoft Silverlight, Android, iOS si Windows Mobile 8.

TotalSoft este cel mai important furnizor de ERP din Romania, conform companiei de analiza de piata Pierre Audoin Consultants si are o experienta in dezvoltarea de software de peste 18 ani. Cu un portofoliu de 1500 de clienti in sectorul privat si public din 27 de tari, printre care USA, Germania, Austria, UK, Italia sau Franta, TotalSoft detine o expertiza de necontestat in 9 verticale industriale, cu un focus special in domeniile: retail si distributie, agricultura, oil&gas, servicii financiare si medical.