„Suntem in momentul in care lumea se va schimba atat de radical, cu o viteza atat de mare, incat trebuie sa ne schimbam si noi. Sunt curios ce fel de retele, case, companii, sisteme de securitate vom avea in zece ani. Sunt curios cum vor reactiona romanii la aceasta schimbare. Daca nu incepem sa ne pregatim de azi, s-ar putea ca la un moment dat sa fim in fata unor inovatii care ne-ar putea surprinde foarte mult si carora sa nu le facem fata. In zece ani nu mai putem fi la fel ca azi, pentru ca vom fi redundanti. Si scoala trebuie sa se schimbe. Inclusiv Universitatea din Bucuresti, unde sunt profesor, daca nu se conecteaza la o retea globala de universitati, va fi redundanta”, a explicat Lazar Vlasceanu, profesor universitar doctor in cadrul Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii din Bucuresti.

Tendinte pana in 2025:

  • 47% din traficul de date va fi folosit de servicii video in Internet of Things, fata de 1% in prezent
  • Capacitatea retelei celulare de date va creste de 66 de ori, pana la 20 Gbps
  • De 60 de ori mai multe dispozitive conectate vor fi alimentate cu energie regenerabila
  • 1.000 din 10.000 de decizii vor fi luate zilnic cu ajutorul programelor software de analiza a datelor
  • Vor fi analizate 9,3 ZB de date, in crestere de 620 de ori
  • Datele brute, colectate pentru a fi analizate, vor creste de 19 ori, de la 7 ZB, la 133 ZB
  • Daca unui om ii sunt necesare 20 de milisecunde pentru a initia un gand, pentru o operatiune a unui smartphone e necesara doar o nanosecunda
  • Rata de utilizare a dispozitivelor de catre o persoana va creste de 10 ori in SUA
  • 100% dintre dispozitivele din SUA vor fi asistate sau total dependente de cloud
  • Platile mobile vor creste de 12 ori
  • Media de stocare digitala per persoana va ajunge la 20TB, fiind de 20 de ori mai mare decat in prezent
  • Atacurile cibernetice vor creste de 180 de ori
  • Traficul in retea va creste de 13 ori
  • Latenta retelei se va imbunatati de 10 ori
  • In mediul de business, livarile cu drone vor creste de 30 de ori la nivel international

Cartea "The Future X Network: A Bell Labs Perspective" este editata de Bell Labs, divizia de cercetare si dezvoltare a Alcatel-Lucent.
Aceasta este prima carte publicata de echipa de la laboratoarele Bell, recompensate pana acum cu opt premii Nobel, in cei 90 de ani de existenta.

Sursa foto: Mclek, Shutterstock