„Ofertele au devenit, intr-adevar, commodities – mii de minute, gigabiti de Internet, SMS-uri. Vom creste din aplicatii si 5G, noi aplicatii care, pentru operatori si clienti, vor aduce valoare. Totodata, 5G-ul va deschide porti noi catre smart cities, alta sursa de venituri”.

Intrebat de wall-street.ro daca este interesat, in prezent, de colaborari cu primariile pentru construirea unui smart city in Romania, Valentin Popoviciu, vicepresedinte RCS&RDS, spune ca in prezent industria, serviciile si tehnologia nu sunt inca aliniate si ca „mai asteptam un timp, insa, in mod clar, vom fi interesati de acest segment de activitate, mai ales odata cu 5G-ul”.

Revenind la surse de venituri, Popoviciu puncteaza ca serviciile de continut, inca nepalpabile acum, o sa ofere o dezvoltare rapida a noilor surse de venituri pentru operatori – in urmatorii 2-3 ani.