A stiut sau nu, prevederile reglementarii servesc de minune unei organizatii al carei presedinte este chiar el. Numit in scaunul de ministru pe 22 august, in urma demisiei Monei Musca, liberalul Adrian Iorgulescu si-a pastrat functia de presedinte al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania (UCMR). Nimic straniu, la prima vedere. Numai ca UCMR este un organism de gestiune colectiva a drepturilor de autor. si poate ca multi nu stiu ca astfel de organisme beneficiaza de incasari provenite din aplicarea taxei pe copia privata (reglementata prin Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe). Taxa este cuprinsa intre 0,5 si 1,5% si trebuie platita in contul drepturilor de autor de catre toti producatorii si importatorii de aparate de sine statatoare destinate copiei private.

In lege, aceasta taxa este numita pretentios remuneratie compensatorie pentru copia privata, cu precizarea ca este calculata ca procent din valoarea aparatelor ce permit reproducerea operelor. La scurt timp dupa numirea sa ca ministru, Adrian Iorgulescu a propus Guvernului, care a si aprobat, o noua lege a dreptului de autor (OUG nr. 123 din 19 septembrie). Reglementarea schimba total ceea ce stabilise predecesorul sau, Mona Musca, in primavara acestui an. Astfel, in forma propusa de Iorgulescu, actul normativ elimina marjele procentuale din valoarea echipamentelor vizate de lege pentru aplicarea taxei. Cum nivelul acestei taxe se stabileste in urma negocierilor dintre organismele de gestiune colectiva si producatorii si importatorii de echipamente IT, noua procedura poate permite titularilor drepturilor de autor sa vina cu pretentii financiare exagerate. Aici ne intoarcem la Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, care s-a dovedit pana acum unul dintre principalii beneficiari ai aplicarii acestei taxe. Potrivit datelor Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor (ORDA), anul trecut, din cele peste opt milioane de euro incasate din taxa amintita, jumatate s-au dus in vistieria Uniunii prezidate de Iorgulescu.

Fara exceptie, asociatiile din domeniul IT au protestat fata de noua forma a legii, avertizand ca aplicarea unor taxe mult prea mari si stabilita haotic va descuraja cererea de echipamente si, in plus, ar putea determina majorarea preturilor. Reprezentantii industriei spun ca in vechea sa forma, reglementarea era satisfacatoare pentru ambele parti. Ei mai spun ca aceasta stabilea mai bine cadrul de aplicare a legii dreptului de autor, instituind limite procentuale pentru taxa care se aplica pentru drepturile de autor. Aceasta forma a legii fusese convenita in urma unor indelungate negocieri dintre organismele de gestiune colectiva si importatori.

Discutiile au inceput vara trecuta

Mona Musca a avut o tentativa de a elimina limitele procentuale de aplicare a taxei, insa s-a izbit de refuzul asociatiilor din industria de profil, care au afirmat la unison ca o astfel de decizie ar lasa usa deschisa pentru pretentii financiare absolut disproportionate din partea titularilor drepturilor de autor. Obiectia a fost luata in seama de minister, si proiectul de lege a fost amendat in vara, prin mentinerea limitelor procentuale. Numai ca, in cele din urma, proiectul de lege nu a fost aprobat de Guvern.

Iata, insa, ca acum se revine la forma asupra careia fostul ministru s-a dovedit conciliant. Noutatea absoluta este eliminarea oricaror marje si limite procentuale pentru stabililirea remuneratiei compensatorii. Potrivit asociatiilor, miza conflictului este o piata a drepturilor de autor estimata pentru acest an la peste 15 milioane euro. Iar in privinta gestionarii sumelor colectate, organismele de gestiune colectiva nu dau dovada de transparenta, desi este stipulata de lege.

Ingrijorare la asociatiile din domeniu

Toate asociatiile din domeniul IT&C sunt ingrijorate de aceasta lege. Taxele mult prea mari si aplicate haotic descurajeaza cererea. Cei care platesc in final aceasta taxa, mica sau mare, sunt clientii finali. Intrucat domeniul IT este unul strategic pentru Romania, consider ca ar trebui incurajat, si nu taxat din greu, spune Irinel Ilie, Country Manager Imaging and Printing la Hewlett Packard. Legea trebuie acum discutata in Senat si in Camera Deputatilor. Comisia de IT&C din Camera Deputatilor va vota contra, dar echilibrul este destul de fragil, si rezultatele risca sa nu fie logice si de bunsimt. Chiar daca ordonanta nu va trece de Parlament, efectele ei vor ramane suficient de mult pentru ca preturile la produsele si serviciile taxate sa creasca, spune Valentin Negoita, presedintele Asociatiei Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiilor si Comunicatii.

Sume colectate de OCG-uri In 2004

Totalul sumelor colectate de Organismele de Gestiune Colectiva pentru drepturi de autor a fost de 8,1 milioane de euro in 2004, dintre care UCMR-ADA a incasat 3,9 milioane de euro.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri