Valoarea Produsului Intern Brut al Spaniei s-a majorat cu 3,5%, in anul 2005, iar in trimestrul patru a crescut cu 0,9%, a informat Institutul National de Statistica, citat de AP. Cresterea economica a continuat intr-un ritm alert si in trimestrul patru al anului trecut, in ciuda cererii interne scazute. Comisia Europeana a estimat o crestere de 2,2 procente pentru economia Uniunii Europene, in anul curent, iar pentru cele 12 state ale zonei euro a estimat o crestere de 1,9 procente. Estimarile reprezinta o extrapolare a prevederilor de crestere economica a celor cinci economii puternice ale UE, respectiv Germania, Franta, Marea Britanie, Italia si Spania, tari care acopera 75% din productia economica a UE si 80% din cea a zonei euro.