Departamentul pentru Comert anuntase anterior un avans al PIB de 3,6%, in trimestrul al treilea. Cheltuielile de consum, principalul motor al economiei americane, au urcat cu 2%, in loc de estimarea precedenta de 1,4%, transmite MarketWatch.

Un factor negativ este faptul ca cea mai mare parte a cresterii consumului a fost generata de cheltuielile pentru carburanti si asistenta medicala, ceea ce priveaza gospodariile de banii necesari pentru achizitiile de bunuri si servicii. Investitiile companiilor, in special pentru software si produse similare, au crescut usor, in timp ce cheltuielile pentru proprietate intelectuala au urcat cu 5,8%, in loc de estimarea anterioara de 1,7%, informeaza Mediafax.

Analistii anticipeaza ca cresterea PIB-ului SUA ar putea incetini in ultimul trimestru al anului, in cazul in care companiile nu vor putea vinde stocurile acumulate. Analistii intervievati de MarketWatch prognozeaza ca economia americana ar putea consemna in trimestrul patru un avans de doar 2,1%. Departamentul pentru Comert a revizuit datele privind exporturile la o crestere de 3,9% in loc de 3,7%. In cazul importurilor, crestere a fost revizuita in sens negativ, de la 2,7% la 2,4%.