Misiunea, care urmeaza sa ramana in tara pana la 14 martie, "va evalua situatia economica actuala" si "va discuta reforme care ar putea servi ca baza pentru un program" de ajutorare, a anuntat FMI intr-un comunicat. Experti economici din cadrul Comisiei Europene (CE) au sosit luni la Kiev, a declarat o purtatoare de cuvant a Comisiei, Pia Ahrenkilde, fara sa precizeze mandatul si durata misiunii acestora.

"Niciun stat membru nu va face nimic fara o evaluare a nevoilor financiare ale Ucrainei de catre FMI", a declarat, totusi, o sursa europeana, citata de Mediafax.

Imediat ce a fost instalat la putere, noul premier ucrainean a cerut, joi, ajutorul FMI, afirmand ca visteria statului este "goala". In urma unor presiuni exercitate de catre memebri ai comunitatii internationale asupra sa, FMI s-a declarat "pregatit sa raspunda" solicitarii si a anuntat trimiterea unei misiuni pe teren, cu scopul de a trasa conturul unui acord cu autoritatile, conform procedurilor interne ale organizatiei.

Citeste si:

Intre timp, directoarea Christine Lagarde a apreciat ca situatia economica in Ucraina nu merita sa provoace "panica" si a indemnat autoritatile sa se abtina sa insiste asupra sumei necesare. Noua putere de la Kiev a anuntat initial ca are nevoie de 35 de miliarde de dolari, pentru urmatorii doi ani, dupa care a afirmat ca asteapta 15 miliarde de dolari numai in acest an, de la FMI.

Fondul are deja o relatie dificila cu Kievul. In iulie 2010, FMI a acordat Ucrainei o linie de credit in valoare de 15,3 miliarde de dolari, pe care a blocat-o incepand din 2011, dupa refuzul autoritatilor de la acea vreme de a pune in aplicare reformele reclamate in schimbul banilor.