Avioane militare ruse au patruns neautorizat de trei ori, in ultimele sase zile, in spatiul aerian al Finlandei, Guvernul de la Helsinki dispunand, in replica, multiplicarea zborurilor de recunoastere, relateaza AFP, potrivit Mediafax.

Potrivit unui comunicat al Ministerului finlandez al Apararii, un avion militar rus de tip Antonov 72 a patruns in spatiul aerian finlandez joi la pranz, in zona Golfului Finlandei, in largul orasului Porvoo, la doar 40 de kilometri de Helsinki. Incidente similare au avut luni si sambata.
"Suntem nevoiti sa suplimentam zborurile de recunoastere. Este greu sa credem ca avem de-a face cu intrari accidentale", a reactionat ministrul finlandez al Apararii, Carl Haglund, citat de Televiziunea publica - YLE. Potrivit agentiei de presa STT, Guvernul de la Helsinki intentioneaza sa solicite explicatii din partea Moscovei.