Inainte de a fi invins la alegerile generale din 7 mai, liderul laburist Ed Miliband anuntase ca se opune referendumului, pe fondul temerilor ca ar putea afecta economia Marii Britanii, noteaza Mediafax. Liderul interimar al Partidului Laburist, Harriet Harman, si ministrul de Externe al Guvernului din umbra Hilary Benn au afirmat acum, insa, ca oamenii vor sa aiba un cuvant de spus in ceea ce priveste relatia Marii Britanii cu Bruxellesul.

Prin urmare, opozitia va sustine proiectul legislativ al conservatorilor privind organizarea referendumului inainte de sfarsitul lui 2017. "Am avut alegeri si am reflectat asupra conversatiilor pe care le-am avut in toata tara", au scris cei doi lideri laburisti intr-un articol publicat in Sunday Times. "Poporul britanic vrea sa aiba un cuvant de spus privind apartenenta Marii Britanii la Uniunea Europeana. Laburistii vor sustine proiectul referendumului pe tema UE cand va ajunge in Camera Comunelor", au adaugat cei doi.

Harman si Benn au precizat ca laburistii vor face campanie pentru mentinerea tarii in UE si vor exercita presiuni asupra premierului David Cameron sa obtina reforme privind imigratia si sistemul social in cadrul negocierilor. Premierul conservator David Cameron s-a angajat sa negocieze cu liderii europeni termeni mai favorabili pentru Marea Britanie in cadrul Uniunii si sa consulte populatia daca tara trebuie sau nu sa ramana in UE, pana la sfarsitul lui 2017.

Insa perspectiva referendumului privind apartenenta Marii Britanii la Uniunea Europeana afecteaza investitiile, provocand incertitudini legate de sustenabilitatea redresarii economice, potrivit unui sondaj Bloomberg in randul analistilor efectuat dupa victoria surprinzatoare in alegeri a conservatorilor.

Sursa foto: Londra/Shutterstock.com