Mansour a fost timp de mai multi ani adjunctul fostului lider, mollahul Mohammad Omar, considerat o figura unificatoare si un lider spiritual al insurgentei, in pofida indelungatei sale absente. Talibanii au confirmat saptamana aceasta ca Omar a murit de ceva vreme. Guvernul afgan a declarat ca acesta a murit in urma cu peste doi ani, potrivit Mediafax.

Selectarea lui Mansour s-ar putea dovedi o evolutie promitatoare pentru negocierile de pace, apreciaza unii analisti, in cazul in care acesta poate convinge alte factiuni insurgente sa-l sustina. "Inamicul nu ne poate infrange daca ne aratam uniti", a declarat el, potrivit unei inregistrari audio furnizate unor jurnalisti de catre talibani.

"Imi voi folosi toata energia pentru a-l urma pe raposatul mollah Mohammad Omar si misiunea sa", a adaugat el. "Avem nevoie de rabdare si sa incercam sa ajungem la acei prieteni care sunt nefericiti. Va fi necesar sa-i convingem si sa-i aducem la bord", a continuat el.

Comandanti talibani care au participat la intalnirea care l-a ales pe Mansour succesor al lui Omar au declarat vineri pentru Reuters ca fiul si fratele lui Omar au parasit reuniunea in semn de protest. Disidenta deschisa in nucleul gruparii releva provocarea cu care se confrunta Mansour. El urmeaza sa incerce sa-i convinga pe comandantii ezitanti sa continue negocierile de pace cu Guvernul afgan, in contextul in care gruparea extremista Statul Islamic (SI) si-a intensificat eforturile de recrutare in regiune.

Citeste si:

Doua grupari militante afgane au declarat ca Omar a murit luna trecuta si ca acesta a jurat credinta Statului Islamic. Mansour a dat vina pentru disensiunile din randul talibanilor pe "propaganda inamica" si a jurat sa continue sa lupte pentru dominatia shariei, un cod judiciar si moral islamic, si sa urmeze viziunea mollahului Omar.

El a transmis totodata un avertisment impotriva uciderii civililor. Potrivit unui raport ONU de la sfarsitul anului trecut, insurgentii au fost responsabili, pentru al doilea an consecutiv, de uciderea a 75% dintre civilii care au cazut victime confruntarilor din regiune. "In numele jihadului, uciderea unor oameni nevinovati nu este islamica. Avem nevoie sa cucerim inimile oamenilor si apoi putem sa le conducem", a spus el.

Mansour a confirmat ca unul dintre adjunctii sai este Sirajuddin Haqqani, fiul renumitului lider jihadist Jalaluddin Haqqani, fondatorul temutei retele militante Haqqani, acuzate de comiterea in Afganistan a unora dintre cele mai sangeroase atacuri. Mai multi lideri talibani au declarat vineri pentru Reuters ca Jalaluddin a decedat, de asemenea, in urma cu peste un an de zile. Insa un purtator de cuvant al talibanilor a dezmintit sambata ca Jalaluddin ar fi murit.