"FIC atrage atentia asupra efectelor negative generate de unele masuri fiscale anuntate de oficialii Ministerului Finatelor Publice in ceea ce priveste introducerea unui impozit asupra constructiilor speciale din sectoarele energie, telecomunicatii, utilitati, transport si infrastructura, dar si din restul sectoarelor care detin astfel de constructii speciale. Suntem ingrijorati in special deoarece nu am fost consultati si deoarece nu a fost prezentatata o analiza de impact a consecintelor acestui impozit, care va afecta nu numai platitorul direct, dar se va rasfrange indirect, prin pret, si asupra consumatorului final al produselor industriilor mentionate", se arata intr-un comunicat al FIC, citat de Mediafax.

Membrii Consiliului semnaleaza ca lipsa de consultare in ceea ce priveste adoptarea unor noi taxe va conduce in mod cert la mentinerea opiniei conform careia mediul fiscal romanesc este dominat de o lipsa acuta de predictibilitate atat de necesara proceselor de planificare investitionala pe termen mediu si lung, generand mai departe o reconsiderare a pozitiei pe piata autohtona din partea investitorilor, in sensul redirectionarii investitiilor prezente si viitoare in jurisdictii care ofera o anumita stabilitate fiscala, cel putin pe termen scurt si mediu.

"Mai mult, semnalele negative in ceea ce priveste instabilitatea fiscala pot afecta intr-un mod nedorit procesele de privatizare si/sau listare la bursa a companiilor de stat, initiate de catre Guvern, prin reducerea beneficiilor obtinute de catre statul roman, blocarea sau chiar esecul proceselor in sine. Dorim sa atragem atentia ca absenta totala a procesului consultativ si posibila implementare in forma actuala a impozitului pe constructii speciale vor genera un efect de bumerang cu impact devastator asupra credibilitatii procesului politic decizional", se spune in comunicat.

Reprezentantii investitorilor considera, totodata, ca impactul bugetar pozitiv de aproximativ 100 milioane euro estimat de autoritati in urma implementarii impozitului pentru constructiile speciale va fi cu mult depasit de povara fiscala reala generata de introducerea acestui impozit asupra companiilor care detin astfel de constructii speciale.

"Desi intelegem nevoia de acoperire a deficitului bugetar, reamintim autoritatilor ca ar trebui sa se concentreze pe intarirea aparatului de control, si in ceea ce priveste colectarea veniturilor la buget din diverse surse sa cada in responsabilitatea contribuabililor care sustin deja bugetul si care vor fi sufocati de impunerea suplimentara anuntata in media de catre autoritati.

Citeste si:

Aceasta masura de introducere a impozitului asupra constructiilor speciale, corelata cu cresterea accizelor la combustibili si cresterea cu 25% a redeventelor pentru resurse minerale, cu exceptia celor de petrol si gaze, va avea un impact major asupra anumitor sectoare economice direct productive", adauga sursa citata.

Potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta, companiile vor plati un impozit pe constructii speciale de 1,5% din valoarea constructiei.

"Impozitul pe constructii se calculeza prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii constructiilor existente in patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, evidentiata contabil in soldul debitor al conturilor corespunzatoare constructiilor mentionate la art.2, din care se scade valoarea cladirilor, inclusiv valoarea lucrarilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru cladirile inchiriate, luate in concesiune, aflate in administrare ori in folosinta, pentru care se datoreaza impozit pe cladiri, conform Titlului IX – Impozite si taxe locale din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, de catre contribuabil sau proprietar, dupa caz", se arata in proiect.

Impozitul va fi aplicat pentru constructii precum centrale hidroelectrice, statii si posturi de transformare, statii de conexiuni, centrale termoelectrice si nuclearo – electrice, piste si platforme, sonde de titei, gaze si sare, rampe de incarcare – descarcare, cosuri de fum si turnuri de racire, iazuri pentru decantarea sterilului, helestee, iazuri, bazine; ecluze si ascensoare; baraje, jgheaburi pentru piscicultura, infrastructura transport feroviar, infrastructura drumuri: alei, strazi, autostrazi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulatie, marcaje, etc), linii si cabluri aeriene de telecomunicatii (stalpi, circuite, cabluri, traverse, console), platforme, turnuri si piloni metalici pentru antene de radiofonie, telefonie mobila, radio, tv, lacuri artificiale de acumulare, constructii pentru transportul energiei electrice, canale de irigatii.

FIC este una dintre cele mai importante asociatii de investitori straini din Romania. In prezent FIC numara 119 de companii multinationale membre ale caror investitii cumulate reprezinta aproape doua treimi din totalul investitiilor straine directe realizate pana in prezent in Romania din 1990.