La finele lunii decembrie, Tribunalul Bucuresti a admis cererea de chemare in judecata formulata in martie 2013 de Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) in contradictoriu cu Astra si a obligat compania de asigurari la plata catre CNADNR a sumei de 93,93 milioane de lei, cu titlu de garantie, si a sumei de 955.749 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, potrivit Mediafax.

Astra trebuie sa achite catre CNADNR suma de 93,93 milioane de lei in baza unei polite emise in favoarea Romstrade, companie aflata in insolventa, pentru realizarea unui tronson de autostrada. "Curtea de Apel Bucuresti a respins apelul formulat de societate si cererea societatii de acordare a cxheltuielilor de judecata ca nefondate. Hotararea Curtii de Apel Bucuresti este definitiva, putand fi atacata cu recurs in termen de 30 de zile de la data comunicarii", se arata intr-un document transmis de Astra Bursei De Valori Bucuresti (BVB). Compania a informat ca isi rezerva dreptul de a exercita caile de atac la decizia instantei.
Pretentiile solicitate companiei Astra Asigurari in 2.886 de dosare se ridica la 1,08 miliarde de lei, din care 151 milioane de lei pentru doua polite emise pentru Romstrade in favoarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, reiese din datele asiguratorului, prezentate in luna august.

Anul trecut bunuri in valoare de 93,9 milioane lei au fost puse sub sechestru

Tot in decembrie anul trecut, Tribunalul Bucuresti a admis cererea CNADNR pentru constituirea de sechestru asigurator pe bunuri ale Astra pana la concurenta sumei de 93,9 milioane de lei. In luna aprilie, tribunalul a respins un apel al Astra impotriva sechestrului, ca fiind nefondat. Astra este cel mai mare asigurator local dupa nivelul subscrierilor aferente anului 2013. Cu un capital social de 257,8 milioane de lei, societatea este controlata de The Nova Group Investments Romania SA - 72,754% si Epsilon Estate Provider SRL- 26,289%, alaturi de mai multe persoane fizice si juridice, cu o participatie reprezentand 0,957% din capitalul social. Cele doua societati sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu. In a doua parte a lunii februarie, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a instituit procedura de redresare financiara prin administrare speciala la Astra Asigurari, a suspendat dreptul de vot al actionarilor si conducerea si a numit firma KPMG Advisory ca administrator special.

Actionarii Astra au respins situatiile financiare aferente anului 2013

La finele saptamanii trecute, actionarii Astra au respins situatiile financiare aferente anului 2013. De asemenea, actionarii asiguratorului au cerut efectuarea unui nou audit de catre un auditor independent altul decat Deloitte, compania care a auditat societatea in 2013. Deloitte a fost numit auditor in luna mai a acestui an de catre actionarii Astra. Pierderile Astra au atins 917,3 milioane de lei in 2013, de la un profit net de 6,99 milioane de lei in urma cu un an, potrivit informatiilor din prospectul pentru emiterea de actiuni in vederea majorarii capitalului al companiei, dat publicitatii la finele lunii august. Prospectul a fost aprobat de ASF.
In raportul anual al ASF, publicat la inceputul lunii iulie, compania figureaza cu pierderi de 813,6 milioane de lei la finele anului trecut, cu o pondere de 54,03% in pierderea totala a pietei asiguratorilor.

Potrivit KPMG, Astra are nevoie de o infuzie de capital de 490 milioane de lei pana la finalul anului. Pana in prezent actionarii asiguratorului au adus 65 de milioane de lei la capitalul societatii. La finele anului 2013, compania ocupa primul loc pe piata piata asigurarilor din Romania, cu subscrieri de 921,5 milioane de lei si pierderi de 917,3 milioane de lei. Omul de afaceri Dan Adamescu si judecatorii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Roventa si Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucuresti, au fost trimisi in judecata in luna iunie, in stare de arest, intr-un dosar privind interventii in cauze de insolventa. La finele lunii august, Dan Adamescu si cei patru judecatori de la Tribunalul Bucuresti, acuzati de coruptie, au fost eliberati din arestul preventiv, dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a decis definitiv inlocuirea masurii cu arestul la domiciliu.

Sursa foto: Shutterstock.com/ Aprobare lege