Potrivit deciziei pronuntate, vineri dimineata, de Curtea de Apel Ploiesti, judecatorii acestei instante au dispus arestarea preventiva pe numele fostului prefect de Buzau Paul Beganu, al avocatului Mihail Cosmin Vasile, al lui Ion Irimia, angajat al Regiei Nationale a Padurilor Romsilva si al omului de afaceri Gheorghe Ceteras, cercetati pentru fapte de coruptie in dosarul retrocedarii ilegale a peste 5.000 de hectare de padure in judetul Buzau, arata Mediafax.

Cei patru cerusera instantei sa dispuna alte masuri preventive, cum ar fi controlul judiciar, arestul la domiciliu sau controlul judiciar pe cautiune, insa cererile lor au fost respinse.

Mita de 2.250.000 de euro pentru retrocedari ilegale

Totodata, Curtea de apel Ploiesti a respins propunerea DNA de arestare preventiva a judecatorului Neculae Toader, cercetat in acelasi dosar, acuzat ca ar fi primit 250.000 de euro pentru a dispune retrocedarea ilegala a celor peste 5.000 de hectare de padure, magistratii dispunand punerea sub control judiciar a fostului presedinte al Judecatoriei Patarlagele, judetul Buzau. Sentinta privind masurile preventive dispuse in acest dosar poate fi contestata, nefiind definitiva.

Procurorii DNA Ploiesti care instrumenteaza dosarul in care fostul prefect de Buzau Paul Beganu, un angajat al Directiei Silvice si un judecator sunt suspectati ca ar fi luat mita 2.250.000 de euro pentru a favoriza retrocedarea ilegala a peste 5.000 de hectare de padure au cerut, joi, dupa ce au obtinut avizul CSM in acest sens, arestarea preventiva a fostului presedinte al Judecatoriei Patarlagele, judecatorul Neculae Toader, acuzat in acest dosar de luare de mita si abuz in serviciu. Potrivit procurorilor DNA, Toader este suspectat ca a primit 250.000 de euro mita pentru a pronunta o solutie favorabila in dosarul retrocedarii catre un barbat care a cumparat drepturile litigioase de la mostenitorii legali. Procesul de retrocedare, judecat la Judecatoria Patarlagele, a durat trei luni si fost solutionat favorabil la al treilea termen.

Citeste si:

In acelasi dosar, fostul prefect de Buzau Paul Beganu este acuzat de luare de mita, abuz in serviciu, fals intelectual, instigare la fals intelectual si instigare la dare de mita, avocatul Mihail Cosmin Vasile este acuzat de constituire a unui grup infractional organizat si complicitate la dare de mita, Ion Irimia, angajat al Regiei Nationale a Padurilor Romsilva, este acuzat acuzat de trafic de influenta, si omul de afaceri Gheorghe Ceteras, de constituire a unui grup infractional organizat, cumparare de influenta si trei infractiuni de dare de mita, potrivit procurorilor DNA.

Cei patru au fost retinuti de DNA miercuri seara si si-au petrecut noaptea in arestul IPJ Prahova, din municipiul Campina, magistratul fiind singurul dintre cei audiati in acest dosar care a plecat in libertate de la sediul DNA Ploiesti.

Potrivit procurorilor, procesul de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafete de 5.134 hectare de teren forestier (situate pe raza comunei Gura Teghii, judetul Buzau) in favoarea SC Forestiera Ardeleana SRL a fost nelegal, cauzand un prejudiciu de 89.787.721 de lei (echivalentul a 21,7 milioane euro) in dauna statului.