Prezentam in continuare detalierea celor 10 reguli de baza pentru o buna functionare a publicitatii online, asa cum le vad cei de la IAB Romania:

1. Principiul unitatii in responsabilitate

Toate entitatile implicate in procesul prin care un advertiser livreaza un mesaj catre un public tinta prin internet sau alte medii interactive trebuie sa respecte standardele IAB si principiile de baza enuntate in continuare, nu doar cele care se refera la elementele publicitare. Din randul celor care respecta complet toate aceste standarde, entitatile care doresc sa respecte si recomandarile si sa le foloseasca in comunicarea proprie, o pot face cu aprobarea IAB.

Responsabilitatea pentru protejarea mediilor interactive este a fiecarei parti implicate!

Toate partile implicate in achizitia de publicitate interactiva trebuie sa aiba in vedere protejarea acestui mediu de excesele de agresivitate care ii pot afecta direct sau indirect buna functionare. Toate elementele care formeaza sistemul prin care un advertiser livreaza un mesaj catre un public tinta prin internet sau alte medii interactive trebuie create pentru a avea rezultate maxime, atat la nivel de brand cat si rezultate directe, la nivel de actiuni prestabilite. De asemenea, fiecare parte implicata este datoare sa arate respect utilizatorului si sa ii creeze acestuia o experienta cat mai placuta la interactiunea cu mesajul publicitar.
Livrarea mesajului prin intermediul canalelor interactive sa se faca doar in conditiile respectarii optiunilor utilizatorilor, si avand permanent grija sa nu afecteze in mod negativ experienta acestuia. (Exemplu: Sunetul doar la cererea utilizatorilor. Sunt in continuare interzise elementele publicitare care folosesc, in pagini care nu implica deja sunetul pornit (video, etc) pornirea unor elemente de sunet fara o actiune explicita din partea utilizatorului, conform standardelor IAB aplicate in Romania incepand din 2007 si actualizate in 2010 si 2015.)

2. Echilibru in pagina

Echilibru intre continutul editorial si cel publicitar: Orice platforma de continut trebuie sa pastreze un echilibru intre continut si publicitate. Orice platforma de continut trebuie sa pastreze un echilibru intre continutul editorial si zonele de publicitate pentru ca ambele componente sa aiba rezultate maxime. De asemenea, trebuie evitata supra-incarcarea cu mesaje comerciale.

3. Acces rapid la continut

Utilizatorului nu trebuie sa ii fie impiedicat accesul rapid la continutul cautat/dorit.
Orice utilizator trebuie sa poata avea acces rapid la continut, iar orice format de publicitate care se intercaleaza intre elemente de continut, intarziind accesul la acestea, trebuie sa dea optiunea utilizatorului sa opreasca sau sa sara peste aceste elemente. De asemenea, recomandam ca orice mesaj publicitar care urmareste o actiune din partea publicului tinta sa ii ofere acestuia acces cat mai rapid si un flux intuitiv de actiuni pentru a atinge obiectivul propus (EX: click to email, click to call).
Exemplu: Interstitialele si overlayerele trebuie sa aiba dimensiuni standard si sa aiba elemente de inchidere, conform standardelor IAB aplicate in Romania incepand din 2007 si actualizate in 2010 si 2015.

4. Fluenta

Publicitatea nu trebuie sa impiedice sau sa ingreuneze functionarea fluenta a site-urilor. Publicitatea nu trebuie sa afecteze incarcarea acestora - dimensiunile bannerelor trebuie sa fie reduse conform standardelor IAB, iar fisierele mai complexe trebuie livrate prin sisteme 'polite' care nu incarca excesiv conexiunea utilizatorului.

5. Corectitudinea mesajelor si mecanismelor

Publicitatea nu trebuie sa fie inselatoare! Dincolo de mesajele livrate, acest principiu se aplica in mediile interactive si la tot ce presupune interactiunea cu elementul publicitar; niciunul din acestea nu pot fi inselatoare si nu trebuie sa conduca utilizatorul catre alte destinatii decat cele anuntate in mesaj (interactiuni la click, landing page-uri, etc).

6. Masurare corecta si completa

Toate partile implicate trebuie sa participe la crearea si actualizarea permanenta a unor standarde in masurarea impactului campaniilor de publicitate in mediile interactive. De asemenea, trebuie sa urmareasca permanent, atat cu ajutorul standardelor, cat si prin mijloace proprii, masurarea corecta cat si completa a rezultatelor fiecarei campanii. Spre deosebire de toate celelalte medii de publicitate, cel interactiv permite atat raspunsuri directe cat si un impact la nivel de brand equity; masurarea trebuie sa aiba in vedere, pe cat posibil, ambele directii.

7. Principiul transparentei

Transparenta completa: Utilizatorii trebuie informati proactiv si constant despre informatiile pe care le pot oferi ecosistemului de publicitate in medii interactive. Toate entitatile implicate in procesul prin care un advertiser livreaza un mesaj catre un public tinta prin internet sau alte medii interactive trebuie sa aiba in vedere acest principiu al transparentei, trebuie sa informeze proactiv utilizatorii despre modul in care fiecare din aceste entitati culege si foloseste informatii despre ei. De asemenea, utilizatorii trebuie sa aiba dreptul de a nu oferi informatii advertiserilor.

8. …si al confidentialitatii

In stransa legatura cu principiile de transparenta, toate entitatile implicate in procesul prin care un advertiser livreaza un mesaj catre un public tinta prin internet sau alte medii interactive trebuie sa respecte intimitatea si viata privata a fiecarui utilizator atins sau implicat in fiecare campanie sau de fiecare element al unei campanii.

9. Parghii corecte

Mesajul livrat in mediu interactiv trebuie sa fie atractiv, relevant si interesant! Intreaga industrie trebuie sa urmareasca atent ca toate elementele care formeaza sistemul prin care un advertiser livreaza un mesaj catre un public tinta prin internet sau alte medii interactive sa fie cat mai atractive, relevante si interesante pentru acel public, incercand sa-i starneasca interesul intr-un mod cat mai placut pentru acesta. IAB recomanda folosirea acestor parghii in detrimentul agresivitatii si considera ca agresivitatea unora din elementele si formatele publicitatii interactive ar trebui (auto)reglementata din ce in ce mai strict, pentru a-i diminua efectul de bumerang asupra mediilor interactive.

10. Principiul reprezentarii corecte in campanii

Toate partile implicate ar trebui sa aiba permanent in vedere sustinerea continutului de calitate in mediul interactiv, pentru un impact maxim al brandurilor in acesta, precum si alocarea corecta a bugetelor de campanie. Pentru sustinerea unui continut de calitate, entitatile producatoare de continut trebuie sa primeasca partea cea mai mare din bugetul de advertising al fiecarei campanii.