Compania Twitter a lansat aceasta campanie la indemnul Administratiei de la Washington, care a cerut retelelor de socializare online sa intensifice actiunile de combatere a mesajelor de tip terorist, scrie Mediafax.

In ultimele sapte luni, peste 125.000 de conturi care promovau "continut terorist", in principal ale unor simpatizanti ai retelei fundamentaliste Stat Islamic, au fost inchise, a anuntat Twitter.

Retelele de socializare online au devenit un instrument de recrutare si radicalizare utilizat de grupuri precum organizatia terorista Stat Islamic. Twitter, cu sediul in orasul american San Francisco, a anuntat suplimentarea personalului specializat in depistarea continutului cu caracter terorist, pentru reducerea "semnificativa" a timpului de reactie. Expertii Twitter utilizeaza tehnologie similara cu cea antispam pentru a depista si suspenda conturile care promoveaza terorismul.

Administratia Barack Obama a salutat anuntul platformei de microblogging. "Avem angajamentul de a lua toate masurile posibile pentru blocarea activitatilor teroriste, inclusiv in spatiul cibernetic; salutam masurile luate de partenerii privati din acest domeniu", a transmis Casa Alba.

Sursa foto: Prazis / Shutterstock