"In situatia in care, in urma verificarilor realizate in baza documentelor primite (de la SIF-uri, investitori sau de la Depozitarul Central - n.r.) precum si a altor documente aflate la dispozitia sa, CNVM constata ca sunt incidente prevederile articolului 286 indice 1 din Legea 297/2004 (referitor la actiunea concertata -n.r.) si ale prezentei instructiuni dispune depozitarului central sa opereze in evidentele sale suspendarea, iar conducerii SIF sau a SAI (societatii de administrare a investitiilor -n.r.) care administreaza o SIF sa ia masurile necesare (limitarea dreptului la vot la 5% - n.r.)", se arata intr-un proiect de instructiune publicat de Comisia
Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Comisia precieaza ca anterior AGA, administratorii SIF-urilor sunt obligati sa verifice daca sunt actionari care actioneaza concertat si depasesc pragul de 5% si cu cel mult 10 zile inaintea AGA sa transmita catre CNVM documentele sau informatiile care au stat la baza verificarilor.

In plus, SIF este obligata sa publice numarul total al actiunilor emise si al drepturilor de vot asociate acestora la sfarsitul fiecarei luni calendaristice daca in cursul acesteia a avut loc o majorare sau o reducere a capitalului social/numarului drepturilor de vot.

Totodata, CNVM va putea verifica din oficiu, sau in urma unor sesizari, daca anumiti investitori actioneaza concertat la o SIF si detin actiuni peste pragul maxim de detinere.

Comisia a reluat in proiectul de instructiune o prevedere potrivit careia investitorii trebuie sa notifice in maxim trei zile depasirea pragului de detinere catre CNVM, Bursa si societatea de investitii financiare respectiva. Ulterior, societatea de investitii este obligata sa faca publica informatia in termen de trei zile.

In plus, depozitarul central trebuie sa notifice catre CNVM si conducerea SIF orice depasire a limitei de 5% aparuta ca urmare a unei tranzactii sau a unui transfer direct.

Citeste si:

Desi legislatia pietei de capital stabileste un prag de detinere la SIF-uri inca 1997, aceste prevederi nu au fost respectate de unii investitori, care au ajuns sa ontroleze concertat pachete importante de actiuni la SIF-uri, situatie care a dus la mai multe procese intre conducerile societatilor de investitii si investitorii respectivi.

Printre acestia se regasesc "grupul Banca Transilvania", care detinea in noiembrie aproape 14,8% din actiunile SIF Banat-Crisana, dar si omul de afaceri Catalin Chelu, care avea prin mai multe firme si persoane pachete importante de actiuni. Atat grupul Banca Transilvania, cat si Chelu au inceput apoi sa vanda din participatii.

Pentru a se inlatura posibilitatea preluarii ostile, din 2006 limita de 1% s-a aplicat si grupurilor de investitori care actioneaza in mod concertat, adica au o strategie comuna. Apoi, la inceputul anului 2007, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare a emis o instructiune prin care a acordat sefilor SIF-urilor dreptul de a stabili daca actionarii actioneaza concertat.

Prima aplicare concreta a detinerii concertate a fost in 2008, cand omul de afaceri Catalin Chelu a vrut sa il inlature pe Dinel Staicu din functia de presedinte CA al SIF Oltenia. Atunci, conducerea SIF stabilit ca mai multe firme actioneaza concertat cu Chelu si detin aproximativ 8% din actiunile SIF Oltenia si le-au limitat drepturile la vot la 1% din capitalul social, cat era
pragul de detinere.

Ulterior, la fiecare AGA de la SIF-uri, administratorii societatilor de investitii financiare au publicat liste cu actionari care ar actiona in mod concertat, iar in cele mai multe cazuri le-au limitat drepturile la vot.

Deciziile sefilor SIF-urilor au fost contestate de multe ori de investitori, care au solicitat modificarea legislatiei, considerand ca prin pragul de 1%, cat era atunci, administratorii SIF-urilor aveau putere discretionara.