Bursa de Valori Bucuresti a incheiat saptamana de tranzactionare cu deprecieri pe toti indicii, pe fondul unui rulaj extrem de scazut.
Lichiditatea pietei de actiuni a fost modesta in prima zi de tranzactionare a saptamanii, depasind usor 8 milioane lei (1,8 milioane euro).

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a coborat cu 0,84%, pana la 5.164,89 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a pierdut 0,94%, pana la 2.997,83 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a depreciat cu 1,18%, pana la 22.704,98 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a scazut cu 0,49% la 10.337,98 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 1,03%, la 469,08 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a scazut cu 0,53%, la 750,87 puncte.

"De la inceputul lunii septembrie piata a trecut printr-o perioada de consolidare, volumele au fost relativ modeste, pe fondul unor variatii destul de inguste ale preturilor actiunilor, insa, totusi, pe o panta usor pozitiva. In sedinta de luni am inregistrat o corectie influentata de unele marcari de profit, ca urmare a aprecierilor inregistrate vineri, care a coincis cu scadenta pentru septembrie a contractelor futures", a declarat pentru Mediafax Liviu Avram, seful departamentului de vanzari la firmei de brokeraj NBG Securities Romania.

El considera ca piata va continua sa fie apatica si volumele de actiuni tranzactionate vor ramane reduse pana la aparitia unor stiri de impact, precum rezultatele financiare ale companiilor pentru primele noua luni sau reluarea discutiilor din Parlament cu privire la pragul la SIF-uri.

Actiunile SIF Oltenia (SIF5) au atras cea mai mare lichiditate din piata, de 1,8 milioane lei, iar pretul a scazut cu 1,4%, pana la 1,41 lei, in timp ce titlurile SIF Moldova (SIF2) au inchis mai jos cu 0,9%, la 1,1 lei/actiune.

Pe de alta parte, titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au depreciat cu 1,83%, la 1,07 lei, pe tranzactii de 775 mii lei lei, iar titlurile SIF Transilvania (SIF3) au scazut cu 1,79%, la 0,55 lei, pe schimburi de 837.500 lei.

Titlurile BRD SocGen (BRD) au scazut cu 1,83%, la 11,7 lei, pe schimburi de 484 mii lei, iar actiunile Erste Bank (EBS) au crescut cu 1,48%, la 123 lei, pe tranzactii de 125.000 lei.

Cea mai mare crestere fiind inregistrata de actiunile Socep Constanta (SOCP), de 13,04%. Ultimul pret a fost de 0,26 lei/actiune, iar rulajul atras a fost de 329 mii lei.

Pe de alta parte, cea mai mare scadere a fost inregistrata de Mechel Targoviste (COS) , - 14,74%, pana la pretul de 1,62 lei, pe schimburi de 810 lei.

Interesul jucatorilor pentru actiunile de pe piata Rasdaq a fost extrem de redus, acestia transferand titluri doar de 342.000 lei, aproape jumatate din suma de la finalul saptamanii trecute, de 711.200 lei.

La finalul sesiunii de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 1%, iar majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est avansau cu cel mult 1,2%. Pe de alta parte, cursa din Ungaria inregistra o corectie de 1%.


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri