Volumul general al lucrărilor de construcţii a crescut în primul semestru din acest an, față de aceeași perioadă a anului trecut, dar dacă ne uităm la segmentul locuințelor, cifrele indică o scădere generalizată, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), citate de Agepres.

Creșterea segmentului construcțiilor a fost susținută de aproape toate celelalte sectoare, mai puțin cel al clădirilor de locuințe.

Conform INS, în primul semestru, volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 12,0%. Pe elemente de structură, creşteri au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (+36,7%), lucrările de construcţii noi (+9,9%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+9,7%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţiile inginereşti (+33,1%). Clădirile rezidenţiale şi clădirile nerezidenţiale au scăzut cu 4,6%, respectiv cu 0,8%.

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 12,8%, creştere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (+34,4%), lucrările de construcţii noi (+10,6%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+7,3%). Pe obiecte de construcţii, creşteri au avut loc la construcţiile inginereşti (+32,1%).

În cazul clădirilor rezidenţiale şi clădirilor nerezidenţiale, volumul de lucrări a scăzut cu 4,0%, respectiv cu 0,1%.

Potrivit INS, volumul lucrărilor de construcţii a crescut în iunie 2023 comparativ cu mai 2023, ca serie brută, cu 12,7%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+23,5%), lucrările de reparaţii capitale (+17,0%) şi la lucrările de construcţii noi (+8,2%). Pe obiecte de construcţii, au avut loc creşteri la construcţii inginereşti (+19,7%) şi la clădirile nerezidenţiale (+11,2%). Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 1,5%.

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,6%, creştere evidenţiată la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+9,6%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+5,8%).

Lucrările de construcţii noi au scăzut cu 0,1%. Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a crescut la construcţiile inginereşti (+3,9%) şi la clădirile nerezidenţiale (+0,9%). Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 7,1%.

În iunie 2023 comparativ cu iunie 2022 volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 15,2%. Pe elemente de structură, creşteri s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (+52,0%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+32,2%) şi la lucrările de construcţii noi (+5,4%). Pe obiecte de construcţii, creştere s-a înregistrat la construcţiile inginereşti (+39,6%) şi la clădirile nerezidenţiale (+5,5%).

Clădirile rezidenţiale au scăzut cu 14,5%.

Ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul lucrărilor de construcţii a crescut, pe total, cu 15,4%. Pe elemente de structură s-au evidenţiat creşteri la lucrările de reparaţii capitale (+53,1%), lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+32,4%) şi la lucrările de construcţii noi (+6,2%).

Cererea de locuințe se află și ea în scădere

Tendința din construcții nu este atât surprinzătoare când ne raportăm la cererea de locuințe, care se află în scădere, la fel și numărul tranzacțiilor cu locuințe la începutul a acestui an. Cerere care ar putea să scadă în continuare, dacă locuințele vor continua să se scumpească.

Jucătorii din piață speră la o revenire pe final de an, cifrele arată că numărul creditelor ipotecare a scăzut și el, iar românii se arată ezitanți în a cumpăra o locuință în această perioadă.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Imobiliare și construcții »


Setari Cookie-uri