“Am putea sa ne asteptam la o miscare mai ampla si la o reactie mai puternica a investitorilor, fie ea una pozitiva sau negativa. Eu, personal, sunt optimism in privinta acestei reactii. Nu cred ca rezultatele companiilor americane vor fi slabe si asta ar trebui sa determine cresteri pe bursele internationale ce vor da curaj si optimism investitorilor locali”, a declarat Gabriel Necula (foto), director adjunct de tranzactionare la Prime Transaction, pentru Wall-Street.

Lichiditatea pietei de actiuni s-a coborat la 4,34 milioane lei (1,01 mil. euro), in timp ce rulajul total a fost 6,01 milioane lei (1,4 mil. euro).

“Nu cred ca in octombrie vom vedea o efervescenta a lichiditatii. Cred ca o parte din investitorii autohtoni au investit in Fondul Proprietatea si asta face ca piata de actiuni sa sufere”, apreciaza brokerul.

Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a coborat cu 0,19%, pana la 5.214,51 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a pierdut 0,17%, pana la 3.057,71 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare, s-a apreciat cu 0,17%, pana la 23.833,39 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a scazut cu 0,24% la 10.457,49 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 0,04%, la 481,57 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 0,17%, la 752,58 puncte.

Citeste si:

Actiunile SIF Moldova (SIF2) a atras cea mai mare lichiditate din piata, de 1,19 milioane lei, iar pretul a stagnat la 1,17 lei, in timp ce titlurile SIF Oltenia (SIF5) s-au mentinut la 1,15 lei, pe schimburi de 917.100 lei.

Pe de alta parte, titlurile SIF Banat-Crisana (SIF1) s-au apreciat cu 0,88%, 1,14 lei, pe tranzactii de 319.300 lei, iar titlurile SIF Transilvania (SIF3) au stagnat la 0,58 lei, pe schimburi 194.900 lei.

Actiunile Bancii Transilvania (TLV) au inchis la cotatia din sedinta precedenta, de 1,37 lei, pe o lichiditate de 372.600 lei.

Din sectorul energetic, actiunile OMV Petrom (SNP) au scazut cu 0,30%, la 0,33 lei, pe o lichiditate de 171.400 lei.

Cea mai mare crestere fiind inregistrata de actiunile COMCM Constanta (CMCM), de 7,91%. Ultimul pret a fost de 0,3 lei/actiune, iar rulajul atras a fost de 25.700 lei. Pe de alta parte, cea mai mare scadere a fost inregistrata de Carbochim (CBC), de 5,60%, la pretul de 3,2 lei, pe schimburi de 1.600 lei.