"Eu am fost presedinte al TSD, azi sunt foarte mandru ca sunt presedintele PSD, sper insa cu sprijinul dumneavostra si al romanilor, la anul, sa ne reintalnim ca presedinte al Romaniei. Insa, mai e mult pana acolo. Mai e mult pana acolo", a spus Ponta, in aplauzele delegatilor PSD Calarasi.

El a sustinut, potrivit Mediafax, ca pentru adversarii PSD "Calarasi inseamna o zona unde s-au furat terenuri si de unde s-au improprietarit cu terenuri care nu au fost niciodata ale lor".

"Calarasi e un judet in care adversarii nostri aduc interlopi care sa-i intimideze pe cei care nu sunt de acord cu doamna in alb si cu domnul proprietar, un judet in care toti cei care au venit din partea lui Basescu au venit sa fure, sa ai niste bani dintr-un judet sarac", a spus Ponta.

El a mai spus ca pana in luna noiembrie este presedintele PSD si va conduce un guvern alaturi de colegii din PC si UNPR.

Citeste si:

"Vreau sa dam exemplu ca PSD si-a tinut cuvantul fata de aliati, noi nu am parasit, nu am tradat, nu am parasit pe nimeni alaturi de care am stat la masa si am luptat in campanii", a spus Ponta.

El a aratat ca data de 29 iulie 2014, cand va fi convocat, la Craiova, Consiliul National al PSD, rememoreaza data de 29 iulie 2012, cand romanii "l-au demis pe Traian Basescu", care le-a ignorat vointa".

"Pe 29, saptamana viitoare, va astept pe toti sa avem o reuniune a partidului la nivel national in care sa transmitem catre toti colegii nostri si ceea ce incerc sa va transmit in aceasta seara - vreau sa aduceti aminte oamenilor ca 29 iulie 2012 e ziua in care romanii l-au demis pe Traian Basescu, e ziua in care vointa romanilor a fost neglijata chiar de Traian Basescu. Imi pare rau de acesti doi ani pe care i-am pierdut pentru tara, dar sunt absolut convins ca pe 16 noiembrie, cu sprijinul dumneavostra, cu sprijinul oamenilor din Calarasi, o sa facem in sfarsit dreptate pana la capat", a mai spus Ponta.

El si-a incheiat discursul in aplauzele membrilor PSD Calarasi, care scandau "Ponta presedinte!".