Andrei Plesu va primi prestigioasa distinctie pentru activitatea sa ca fondator si rector al Colegiului Noua Europa (NEC, New Europe College - Institut de Studii Avansate), informeaza un comunicat. Cancelaria Premiului Cetateanului European a acordat distinctia la propunerea europarlamentarului Cristian Preda, care a motivat oportunitatea recomandarii prin inalta calitate si impactul european ale activitatii de cercetare si ale programelor de burse implementate de NEC de-a lungul existentei sale, noteaza Mediafax.

"Anul acesta s-au implinit 20 de ani de la infiintarea Colegiului Noua Europa. Prin programul sau de burse, NEC a contribuit, din 1994 si pana in prezent, la dezvoltarea cercetarii in stiinte umane in Romania. NEC a jucat astfel un rol major in europenizarea elitelor universitare, politice si administrative din Romania, cu sprijinul financiar al partenerilor europeni din Germania, Austria, Franta. In acelasi timp, NEC a contribuit prin seminariile si publicatiile sale la stimularea dezbaterii publice pe teme europene in Romania. Reteaua cercetatorilor ce au beneficiat de sustinerea NEC s-a extins gradual pentru a include cercetatori din tarile vecine si din intreaga lume. NEC a devenit astfel un nucleu puternic pentru cooperarea transnationala in sfera stiintelor umane. Recomand cu caldura acordarea Premiului Cetateanului European 2014 rectorului Colegiului Noua Europa, dl. Andrei Plesu, fondatorul unei institutii ce a contribuit in mod substantial de-a lungul existentei sale la consolidarea spiritului european in Romania si la difuzarea valorilor europene in vecinatate si in lume", se arata in propunerea europarlamentarul Cristian Dan Preda, potrivit comunicatului.

Premiul va fi conferit la o ceremonie nationala publica, care va avea loc pe 20 februarie, la sediul Biroului de Informare al Parlamentului European in Romania. Evenimentul central de premiere, la care vor participa toti castigatorii editiei 2014 a Premiului Cetateanului European, din toate statele Uniunii Europene, va fi organizat la Bruxelles, la finalul lunii februarie. Andrei Plesu este una dintre personalitatile reprezentative ale Scolii de la Paltinis si un reper al vietii publice si academice romanesti, critic de arta, filosof, eseist, fondator si director al saptamanalului de cultura Dilema (ulterior Dilema veche), fondator si presedinte al Fundatiei Noua Europa si rectorul Colegiului Noua Europa, se arata pe site-ul editurii Humanitas. A debutat cu eseuri de istorie si teorie a artei. Dupa 1989 a devenit o voce publicistica inconfundabila, aplecandu-se, cu un umor grav si nuantat, asupra unor subiecte actuale sau perene ale politicii, ale culturii sau ale vietii cotidiene. Fara a abandona discursul filosofic, l-a largit spre explorarile teologice sau etice, cu mare succes de public.

Sursa foto: Mediafax Foto