Alina Bica si Dorin Cocos vor fi plasati in arest la domiciliu, in dosarul cunoscut sub numele de "Bica 2", dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a inlocuit masura arestului preventiv in cazul celor doi, hotararea luata de instanta fiind definitiva, informeaza Mediafax.

Bica si Cocos vor parasi Arestul central al Politiei Capitalei, unde se afla din 22 noiembrie si respectiv din 29 octombrie. Judecatorii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au decis, pe 14 aprilie, inlocuirea masurii arestului preventiv cu cel la domiciliu in ceea ce ii priveste cu Bica si pe Cocos, pe o durata de 30 de zile, decizia fiind contestata de procurorii DNA.

ICCJ a respins marti contestatia, astfel ca Bica si Cocos vor fi plasati in arest la domiciliu. Omul de afaceri Dorin Cocos mai are emis pe numele lui un mandat de arestare la domiciliu, in dosarul "Microsoft". De asenmenea, si Alina Bica mai este arestata la domiciliu intr-un alt dosar, respectiv in "Bica 1".

In acest dosar, Alina Bica, Dorin Cocos, Alin Cocos, Ionut Mihailescu si fostului ministru al Economiei Adriean Videanu au fost trimisi in judecata in 25 februarie. In prezent, Alin Cocos este arestat la domiciliu. Alina Bica este judecata pentru ca a luat mita un teren, in schimbul interventiilor pentru despagubirile acordate lui Gheorghe Stelian, pentru ca l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender in dosarul in care este judecat, dar si pentru abuz in serviciu in cazul lui Videanu.

Procurorii o acuza pe Alina Bica, la data faptelor secretar de stat si reprezentant al Ministerului Justitiei in cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din Agentia Nationala pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP), ulterior procuror sef al DIICOT, de cate doua fapte de luare de mita, abuz in serviciu si favorizarea faptuitorului.

Omul de afaceri Dorin Cocos este judecat pentru doua fapte de trafic de influenta si dare de mita, iar fiul acestuia Alin Cocos, pentru complicitate la trafic de influenta si complicitate la dare de mita. Procurorii DNA i-au trimis in judecata si pe Ionut Florentin Mihailescu, fost consilier al lui Alinei Bica, persoana apropiata lui Alin Cocos, pentru complicitate la luare de mita (doua fapte), si pe Adriean Videanu, la data faptelor actionar la o societate comerciala, pentru complicitate la abuz in serviciu daca functionarul a obtinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, in 14 iunie 2014, Alina Bica ar fi primit, prin intermediul lui Ionut Mihailescu si in cote parti egale cu acesta, un teren in suprafata de 4.425 metri patrati din Snagov.

"Primirea acestui teren a fost in stransa legatura cu validarea pe care Bica Alina Mihaela a dispus-o la data de 15 martie 2011, in calitate de secretar de stat si de reprezentanta a Ministerului Justitiei in cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor din cadrul Agentiei Nationale pentru Restituirea Proprietatilor (ANRP) si care a corespuns interesului inculpatilor Cocos Dorin si Cocos Alin, in legatura cu dosarul de despagubire nr.22714/FFCC avand ca obiect suma de 377.000.000 euro (dosarul lui Gheorghe Stelian, n.r.)", au scris procurorii in actul de sesizare a instantei.

Anchetatorii sustin ca, pentru a ascunde provenienta acestui teren, Ionut Mihailescu, impreuna cu Alin Cocos, ar fi generat si intermediat "tranzactii nereale imobiliare succesive, folosindu-se de relatii cu prieteni si membrii de familie".

Dorin Cocos este acuzat ca, in schimbul influentei exercitate asupra Alinei Bica si a altui membru al Comisiei Centrale a ANRP, ar fi pretins si primit, in perioada de dupa 17 ianuarie 2011, de la Gheorghe Stelian, beneficiarul drepturilor litigioase, denuntator in cauza, suma de 10 milioane de euro, cu conditia sa-i asigure rezolvarea dosarului de despagubire.

O alta acuzatie adusa Alinei Bica se refera la abuz in serviciu in cazul lui Adriean Videanu, respectiv admiterea solicitarii acestuia de ridicare a sechestrului asigurator de pe 80 de actiuni, care fusese pus de procurorul care instrumenteaza dosarul Romgaz-Interagro. In acest dosar, Adriean Videanu este cercetat alaturi de alte persoane, pentru crearea unui prejudiciu de 11 milioane de dolari si punerea in pericol a sistemului energetic national pe segmentul gazelor naturale.

O a treia acuzatie adusa Alinei Bica in acest dosar se refera la favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender, respectiv la sprijinul acordat acestuia, pentru a nu fi condamnat la o pedeapsa cu executare in dosarul Carom. In decembrie 2014, Ovidiu Tender a fost condamnat in dosarul Carom la 11 ani si patru luni de inchisoare, decizia nefiind insa definitiva.

Ovidiu Tender a facut, in 28 ianuarie, un denunt impotriva Alinei Bica, in care a aratat ca i-ar fi dat mita fostei sefe a DIICOT, sub forma de actiuni, printr-un intermediar. Tenter a aratat ca, la cererea sotului si a consilierului acesteia, a instrainat actiunile UPRUC CTR SA Fagaras, pretul cesiunii impus fiind de 3,2 milioane euro, din care suma de 1 milion de euro trebuia sa fie in cash, nefiind inregistrata in contabilitate.

Omul de afaceri a mentionat in denunt ca a fost nevoit sa-l angajeze consilier pe Florin Mihailescu, fost politist, care ii era consilier Alinei Bica, pentru a avea sansa unei sustineri din partea fostei sefe a DIICOT in solutionarea in interesul sau a dosarului Carom. Astfel, el i-a oferit lui Florin Mihailescu salariu si alte avantaje solicitate.

Dosarul "Bica 2" a fost disjuns din cel in care fosta sefa a DIICOT fost trimisa in judecata, in 15 decembrie 2014, pentru ca, in calitate de reprezentant al Ministerului Justitiei in comisia ANRP, impreuna cu membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, in 2011, despagubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Politic »


Comunicate de presă

Vrei ca informatia ta sa ajunga la publicul tau tinta? Publica un comunicat de presa →


Setari Cookie-uri