Terenul este amplasat in zona rezidentiala din partea de nord a Capitalei si are un potential de dezvoltare a 200.000 de metri patrati de locuinte, procesul de dezvoltare a infrastructurii fiind finalizat.

In paralel, compania a achizitionat integral un imobil mixt care cuprinde spatii de birouri si comerciale din Budapesta, pentru care a platit sapte milioane de euro, si 90% din drepturile de proprietate asupra a 12.000 de metri patrati de teren din capitala Ungariei, tranzactie in valoare de 6,25 milioane de euro. In Budapesta, terenul va avea ca destinatie constructia a 30.000 de metri patrati de spatii comerciale si rezidentiale.

Pentru cele trei proprietati Atlas va plati in numerar 9,25 milioane de euro si va prelua, in plus, datoriile catre banci ale fostilor proprietari care sunt in cazul achizitiilor din Ungaria de 7,8 milioane de euro. Compania a cumparat recent hotelul Hilton si complexul Platinum Towers din Varsovia.