"Sunt masuri luate pe genunchi, precum cele cu privire la cresterii salariale si de pensii. Asa este si eliminarea TVA, despre care, sunt sigur, ca nu va afecta marea masa a industriei imobiliare. Este doar o masura populista, dar care, pentru antreprenorii din industria imobiliara va crea mai multa impredictibilitate si va fi iarasi imposibil sa isi faca un business plan pe termen lung", spune Eduard Uzonov (foto).

Aflata la cea de-a treia editie, conferinta (RE)Construct 2017 este evenimentul wall-street.ro dedicat pietelor imobiliare si a constructiilor si este realizat in parteneriat cu Sonae Sierra, Imobiliare.ro, Coldwell Banker, CEZ Vanzare si TP-Link.

Prima Casa face rabat de la confort

"Piata rezidentiala a ajuns sa fie impartita in doua. Pe jumatate este o piata sociala, care se raporteaza la Prima Casa, iar pe de alta parte, exista piata medie, premium si cea de lux. Este evident ca acest program social este unul care aduce foarte multi oameni la vot. Este, de asemenea, evident ca este foarte bun pentru cei care ies de pe bancile scolii sau cei care au economisit sa isi cumpere locuinta. Trebuie sa ne gandim totusi si la cei care vor un confort", spune Eduard Uzunov.

"Din ce observ imi este teama ca se face foarte mult rabat la confort pentru ca suntem la prima casa. Gata mi-am luat un acoperis si asta e suficient, ceea creaza o mare problema. Regatta nu se ocupa de Prima Casa, dar ca analiza ne intereseaza pentru ca foarte multi din cei care isi iau Prima Casa pot fi clientii nostri", a mai spus Eduard Uzunov.

Foto: Ovidiu Udrescu