"Am luat cunostinta de acuzele domnului Laszlo Tokes, care este foarte iritat de cererea mai multor detinatori ai Ordinului National «Steaua Romaniei», aceea de a-i fi ridicat ordinul, ca urmare a actiunilor si declaratiilor sale antiromanesti. Imi pare rau sa constat ca, in loc sa raspunda acuzelor care i se aduc, acuze foarte precise, care nu au legatura nici cu etnia careia ii apartine, nici cu alte calitati ale domniei sale, domnul Laszlo Tokes se identifica acum cu Revolutia Romana si considera cererea un atac impotriva cetatenilor din Timisoara.

Este o jignire in plus la adresa cetatenilor romani. Personal, am spus foarte clar ca nu am contestat si nu contest meritele sale in ceea ce priveste actiunile de protest din Timisoara, din decembrie 1989. Dar la Timisoara, ca si in intreaga Romanie, nu a fost vorba despre Laszlo Tokes. A fost vorba despre protestul a milioane de oameni, care nu mai suportau mizeria sociala, lipsa libertatii, opresiunea unui regim care nu avea nicio legatura cu cetatenii Romaniei. Iar cetatenii Timisoarei au facut ceva pentru Laszlo Tokes: s-au solidarizat cu el, pentru a protesta impotriva abuzurilor ce-l vizau", sustine Cretu (foto), intr-un comunicat intitulat "Un simbol prabusit".

Potrivit acesteia, Laszlo Tokes "le este dator cetatenilor timisoreni, care si-au pus in joc viata pentru a-l apara", noteaza Mediafax.

"Si care este raspunsul sau? Cererea unui protectorat unguresc asupra Transilvaniei? Jignirea permanenta a sentimentelor poporului roman?

Impiedicarea convietuirii pasnice intre majoritatea romana si minoritatea maghiara? Proclamarea superioritatii etniei maghiare? Apelul la distrugerea statului national roman? Incalcarea Constitutiei si legilor tarii? Patronarea unor organizatii extremiste, revizioniste si sovine? Vad ca se identifica acum cu Revolutia Romana. Despre asta a fost Revolutia Romana? Despre separatism? Despre un nou Diktat de la Viena? Despre intoarcerea in timp, la cea mai tragica perioada a majoritatii romanesti din Transilvania administrata de unguri? Ma tem ca asa ceva depaseste limitele decentei, ca sa nu spun mai mult", scrie Cretu.

Ea subliniaza ca timisorenii au dat, fara nicio contributie a lui Laszlo Tokes, directia evolutiei Romaniei post-ceausiste, au generat un program de democratizare a tarii, de sincronizare a ei cu valorile europene.

"Inainte de toate, ei merita, simbolic, sa primeasca «Steaua Romaniei». Cred ca era mai potrivita acordarea acestui Ordin National orasului-martir Timisoara, la comemorarea a doua decenii de la Revolutie, nu d-lui Tokes. Oricum, niciodata nu e prea tarziu sa fie cinstiti eroii Revolutiei. Sper ca aceste precizari sa fie suficiente. Cererea mea nu este indreptata impotriva unei etnii. Nu este indreptata impotriva lui Laszlo Tokes din zilele Revolutiei si mai ales nu este indreptata impotriva timisorenilor. Este o forma de protest fata de actiunile unui cetatean roman care neaga valorile Revolutiei, drepturile si libertatile cetatenesti, care uraste cu metoda majoritatea romana. E trista «evolutia» lui Laszlo Tokes, un simbol prabusit…", se mai arata in comunicatul Corinei Cretu.

Eurodeputatul Laszlo Tokes sustine ca eventuala retragere a Ordinului Steaua Romaniei ar fi "un act discriminativ, antimaghiar" si ar echivala cu "desconsiderarea repetata a trecutului revolutionar al Timisoarei".

Citeste si:

Intr-un comunicat transmis presei cu ocazia implinirii a 25 de ani de cand in Arad preotii Eparhiei reformate de la Oradea au adoptat textul unui protest fata de planul de sistematizare a satelor adoptat de Nicolae Ceausescu, Laszlo Tokes arata ca, in ultima perioada, impotriva sa se desfasoara "o campanie de denigrare si ura".

Astfel, Tokes aminteste cuvintele premierului Victor Ponta, potrivit carora el ar fi "reprezentantul intereselor antiromanesti, finantat de cei care doresc ca Romania sa fie instabila, atacata din toate partile", dar si de afirmatia presedintelui Traian Basescu care a pus "sub semnul intrebarii" dreptul sau la cetatenia romana, precum si de presa din Romania, care "abunda de acuzatii din ce in ce mai variate" la adresa sa, imputandu-i-se "fie comportament anticonstitutional si antiromanesc, fie nationalism extrem si iredentism, fie lezarea pacii interetnice si a valorilor europene".

In 27 iulie, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrarile Universitatii de Vara "Balvanyos", ca impreuna cu Guvernul pe care il conduce sa construiasca "un sistem de cooperare nationala", astfel incat sa ofere "protectorat" Transilvaniei, "asa cum a facut Austria cu Tirolul de Sud".

In replica, presedintele Traian Basescu declarat, la Universitatea de Vara de la Izvoru Muresului (Harghita), de la sfarsitul lunii august, ca "nu isi merita calitatea de cetatean roman cel care cerea ca Transilvania sa fie trecuta sub protectorat".

Ulterior, premierul Ponta i-a cerut presedintelui declansarea procedurilor pentru retragerea Ordinului "Steaua Romaniei" acordat lui Tokes, insa seful statului i-a raspuns ca a da curs cererii sefului Guvernului ar insemna incalcarea legii si mentiona ca doar membrii Ordinului pot, potrivit legii, sa ceara retragerea decoratiei acordate unui membru.

In 29 august, europarlamentarul PSD Corina Cretu, membra a Ordinului National "Steaua Romaniei", a solicitat public retragerea Ordinului "Steaua Romaniei" acordat lui Laszlo Tokes in decembrie 2009, ea invocand "fapte dezonorante si contrare Articolului 1 din Constitutia Romaniei".

In 4 septembrie, presedintele Traian Basescu declarat ca sunt sapte cavaleri ai Ordinului National "Steaua Romaniei" care au solicitat retragerea distinctiei acordate lui Laszlo Tokes, el mentionand ca decizia apartine Consiliului de Onoare al Ordinului, care se va constitui pe 19 septembrie.

Presedintele Traian Basescu l-a decorat, in decembrie 2009, pe europarlamentarul Laszlo Tokes cu Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de Cavaler, la 20 de ani de la Revolutie.