Revista Pompierilor a publicat vineri un articol in care colegii ii iau apararea prim adjunctului ISU Bucuresti suspendat din functie miercuri.
"Schiopu este pompier calit in flacarile nenumaratelor incendii la care a participat de-a lungul carierei de salvator. Cei care au avut ocazia sa lucreze cu pompierii, stiu ca exista printre ei oameni a caror mare dragoste este ”STINGEREA”. Ei, pompierul Schiopu este unul dintre acesti", au scris colegii pe site-ul revistei, potrivit Mediafax.

Pompierii bucuresteni spun despre fostul lor sef ca, "desi comandant, ipostazele de ferchezuit in spatele unui birou nu il caracterizeaza".
In ochii colegilor de breasla, Orlando Schiopu este un erou, care de 23 de ani a salvat sute de vieti prin activitatea sa. Mai mult, in noaptea tragediei, pe 30 octombrie, el se afla in prima linie la clubul Colectiv, se arata in articolul citat.

"In noaptea blestemata de la Colectiv, pompierul Schiopu salva vieti. Pe fata lui se citesc ingrijorare, durere, mila, speranta. Se vede efortul supraomenesc si disperarea, daca vreti, cu care incerca sa salveze vieti", povestesc pompierii.

Sefii ISU Bucuresti-Ilfov - inspectorul sef colonel Mihai Mirel Guta, prim-adjunctul Orlando Schiopu si adjunctul Giani Aldoiu -au fost suspendati din functii la aproape o luna de la tragedia din Colectiv, dupa ce in presa au aparut informatii potrivit carora institutia a primit o adresa de la organizatorul de evenimente Emagic, la sfarsitul lunii septembrie, prin care era informata ca in local urma sa aiba loc un festival de muzica cu 2.000 de participanti si i se cerea un punct de vedere.

Dupa incendiul din 30 octombrie, secretarul de stat Raed Arafat declara ca la ISU Bucuresti nu figura niciun document, nicio solicitare, pentru autorizarea activitatii care se desfasura acolo sau pentru un punct de vedere. In urma apartiei informatiilor privind adresa Emagic, a fost facut un control de urgenta la ISU Bucuresti, dovedindu-se ca institutia primise adresa si daduse si un raspuns.

Cei trei sefi ai ISU Bucuresti au fost si audiati la DNA, care instrumenteaza un dosar privind autorizarea clubului Colectiv, in calitate de martori. In urma incendiului din 30 octombrie din clubul Colectiv, au murit la fata locului 26 de persoane, iar o alta victima in drum spre spital. Aproximativ 200 de persoane au fost ranite, 147 fiind internate in spital. Dintre acestea, au mai decedat 33 de persoane, numarul victimelor ajungand, in 22 noiembrie, la 60.