Potrivit Garzii de Coasta, joi noapte, politistii de frontiera din cadrul Grupului de Nave Mangalia au observat, in apropierea granitei, doi barbati care se deplasau pe jos, dinspre Bulgaria. Imediat a fost declansat o actiune specifica de interceptare a celor doi, in timp ce acestia incercau sa intre pe teritoriul Romanei prin traversarea „frontierei verzi”, fiind apoi dusi pentru audieri la sediul PTF Vama Veche. Barbatii, unul in varsta de 21 de ani, iar celalalt de 33 de ani, ambii cetateni albanezi, au declarat ca doreau sa ajunga intr-o tara din Spatiul Schengen, arata Mediafax.

Concomitent cu actiunea din zona verde, oamenii legii au identificat, in punctul de frontiera de la Vama Veche, un autoturism marca Renault Clio, cu numere de Albania, in care calatoreau doi cetateni albanezi, cu varste de 28 si 33 de ani. Avand suspiciuni in privinta scopului calatoriei celor doi, politistii de frontiera au decis sa efectueze verificari suplimentare, stabilind astfel ca toti cei patru cetateni albanezi au calatorit impreuna, pe teritoriul Bulgariei, si au incercat sa treaca, joi dimineata, prin punctul de frontiera de la Negru Voda, dar nu li s-a permis intrarea in Romania pentru neindeplinirea conditiilor legale.

Grupul de albanezi s-a deplasat ulterior spre Vama Veche, unde doi dintre ei au coborat din autoturism, iar ceilalti au continuat calatoria spre punctul de trecere a frontierei. Primii doi au stat ascunsi in vegetatia din zona, pe teritoriul Bulgariei, iar dupa lasarea intunericului au incercat sa intre in Romania, fiind retinuti de politistii de frontiera.

Citeste si:

In cauza, politistii de frontiera romani efectueaza cercetari, sub coordonarea procurorului investit din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, sub aspectul savarsirii infractiunilor de trecere frauduloasa a frontierei de stat pentru cei doi cetateni albanezi care au trecut frontiera verde, trafic de migranti, pentru conducatorul autoturismului, respectiv complicitate la trecerea frauduloasa a frontierei de stat si marturie mincinoasa pentru pasagerul din autoturism.

Sambata, cei doi cetateni albanezi care au trecut frontiera verde au fost predati autoritatilor de frontiera bulgare, conform protocolului dintre cele doua state, iar ceilalti doi albanezi au fost retinuti pentru 24 de ore, urmand sa fie prezentati instantei de judecata cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.