Gabriel Cretu, fost director la OTP Bank si Kiwi Finance, a deschis la finele anului trecut, impreuna cu bancheri care au activat in Citibank si Raiffeisen Bank, o companie de brokeraj bancar prin care intermediaza atat credite pentru populatie, cat si pentru intreprinderi mici si mijlocii, potrivit Mediafax.

Denumita Adwisers, compania are reprezentante in Cluj, Constanta, Miercurea Ciuc, Sfantu Gheorghe, Targu Mures, Ploiesti, Alexandria, iar pana la finele anului vor fi deschise sucursale in toate orasele cu peste 40.000 locuitori.

"Suntem o echipa de bancheri care cunosc foarte bine piata si putem ajuta clientii in mod real, atat populatie, cat si intrepinderile mici si mijlocii, pentru ca noi stim sistemul, profilul fiecarei banci si implicit nevoile de clienti ale acestora. Astfel, cand decidem sa recomandam o banca, practic ne gandim sa punem in fata doua nevoi care se potrivesc. Cunoastem atat ce-si doresc clientii dar si ce ofera bancile", a declarat Cretu, managing partner si fondator al Adwisers.

El a aratat ca, spre deosebire de perioada pre-criza, fiecare banca aproape ca s-a "specializat" pe anumite industrii si merge pe un anumit profil de risc.

"Ca un exemplu, sunt banci unde oricat de bun ar fi planul de afaceri si estimarile de venituri, nu te atingi de un credit daca nu ai garantii de 130%, sa zicem, iar alte banci nu discuta un imprumut daca nu sunt convinse ca afacerea este buna si nu vor ajunge sa execute garantia", a detaliat managerul Adwisers.

De altfel, pentru IMM-uri compania de brokeraj incaseaza comisionul de la firma si nu de la banca. Cretu a explicat ca o astfel de pratica este greu de aplicat si la nivelul populatiei, mai ales ca cei mai multi clienti apeleza la broker in principal pentru pret. Acest comportament este si mai evident la refinantarea creditelor.

In cazul populatiei, Cretu atrage atentia ca este gresita in acest moment discutia privind preschimbarea creditelor denominate franci elvetieni, moneda care s-a apreciat puternic in ultimii ani, pentru ca in acest fel clientii risca sa-si transfere datoria la cel mai mare nivel.

"La franci elvetieni clientii au castigat prin dobanda in primii ani, iar apoi au pierdut prin curs, uneori destul de mult. Dar la un credit ipotecar de 25 -30 de ani, mai mult ca sigur se va intoarce trendul la un moment dat", a explicat Cretu.

Serviciile Aswisers includ consultanta finalizata in planuri de afaceri, studii de fezabilitate, analize financiare, planuri de actiune strategice, alaturi de finantari pentru IMM si persoane fizice. "Pentru clientii persoane fizice, ne dorim sa cautam cele mai avantajoase solutii, le discutam impreuna si apoi ii sfatuim sa ia cea mai buna decizie. Ne concentram pe acele informatii care fac diferenta intre un credit scump si unul ieftin, intre un credit aprobat si unul respins. Ne dorim sa devenim un partener pe termen lung, capabil sa inteleaga si asteptarile bancii referitoare la calitatea portofoliului furnizat: eliminarea delincventei, reducerea gradului de risc, explicarea pe larg a conditiilor pe care clientii trebuie sa le indeplineasca" a completat managerul Adwisers.

Tinta Adwisers este sa ajunga pe primul loc in piata de brokeraj la credite negarantate si sa devina lider pe toate categoriile de brokeraj in 2015. In doar doua luni de activitate, compania a acordat credite de nevoi personale de 1 milion de euro in (aproximativ 250 clienti) si a deschis reprezentante in 8 orase.

Ceilalti parteneri ai Adwisers, alaturi de Cretu, sunt Lucian Oana (BRD, OTP Bank, Raiffeisen Bank), Doru Iliescu (Raiffeisen), Razvan Greciu (Citibank, Raiffeisen) si Andrei Dunuta (Citibank si Raiffeisen Bank).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri