”Dupa 10 ani dedicati exclusiv platformelor online B2B, destinate companiilor din intreaga lume, timp in care m-am specializat pe marketing online si web design, am simtit nevoia sa ma exprim si intr-un domeniu mai creativ si mai feminin. Nu stiam incotro sa o apuc, doar ca preferam sa fie tot un proiect online, pentru ca asta stiam sa fac cel mai bine. Ideea a venit tarziu, cam dupa doi ani, dupa o vacanta in Grecia, de unde mi-am cumparat o pereche de sandale din piele naturala, lucrate manual. Am fost incantata de cat de comode erau, pe langa faptul ca erau atat de simple, dar funky, in acelasi timp, si deloc scumpe. Cand ne-am intors in tara, m-am intalnit cu prietena mea cea mai buna, care fusese in Atena chiar inaintea noastra, si era incaltata cu aceleasi sandale, numai ca pe alta culoare. Mi s-a confirmat atunci ca erau cu adevarat niste sandale faine”, povesteste despre inceputurile Funkyfain Ioana Raducu.

Visele oricarei femei se invart in jurul frumosului

Alaturi de Bogdan Ionescu, 41 de ani, a inceput sa caute producatori romani de incaltaminte care sa o ajute sa creeze astfel de sandale. Insa, dupa cateva telefoane si calcule si-au dat seama ca ar fi avut nevoie de o suma de bani destul de mare pentru a demara activitatea. In plus, nu aveau nici siguranta ca ar putea produce sandalele pe care le doreau si sa le vanda apoi la preturi accesibile.

”Astfel, ne-am intors la Grecia, am identificat mai multi producatori, din care l-am selectat pe cel cu care lucram in prezent. Cred ca, in afara calitatii ridicate a produselor, cel mai important lucru in procesul de selectie a partenerului nostru a fost elementul de comunicare si faptul ca am reusit sa realizam un parteneriat foarte bun in ce priveste <<personalizarea>> noastra. Principalul impediment a fost faptul ca eu sunt prima noastra clienta si testez foarte atent un produs inainte sa-l recomand, pentru a fi sigura ca indeplineste atat asteptarile mele, cat si ale clientelor. Iar asteptarile mele, desi le consider normale, sunt destul de ridicate pentru altii. Oricum ar fi, visele oricarei femei se invart in jurul frumosului, oricare ar fi acela. In cazul meu, la momentul respectiv, au fost sandalele”, spune zambind Ioana.

Printre provocari au fost cele administrative, de la infiintarea firmei pana la cele de gestionare a contabilitatii, firma nefiind platitoare de TVA, ceea ce ne-a cam dat peste cap putin, dar cum autoritatile inteleg putin altfel conceptul de productivitate, simplificare si eficienta, nu avem ce face.

Investitia initiala, ce a presupus achizitionarea unui prim stoc de marfa, testarea pietei, constituirea firmei a fost de circa 15.000 lei, la care s-a adaugat "multa munca in platforma online", creata si gestionata ulterior direct de catre cei doi antreprenori.

”Investitia a fost sustinuta din fonduri proprii in mod integral pentru ca, la ora actuala, partea de creditare in Romania se dovedeste a fi un risc extrem de mare, nu un proces economic normal”, afirma Ioana.

Vanzari mai mari cu 50% anul acesta

Chiar daca au inceput vanzarea produselor in iulie 2015 au avut surpriza sa existe cerere pana in luna septembrie, ceea ce s-a tradus in epuizarea stocului in proportie de 90%. Anul trecut vanzarile s-au situat in jurul a 31.000 lei, iar pentru 2016 cei doi antreprenori se asteapta la un avans de 50%.

Citeste si:

”In prima vara am inregistrat aproape 200 de comenzi. In 2016, primele comenzi au venit deja la sfarsitul lunii aprilie”, adauga Ioana.

Sandalele sunt realizate intr-un atelier dintr-o insula greceasca, functional din anul 1986. Pielea folosita provine din Africa, de unde este achizitionata in forma aproape bruta. Pielea nu este tratata chimic. Sandalele sunt lucrate manual, o pereche fiind realizata in aproximativ o ora, in functie de complexitate. Preturile pornesc de la 129 de lei si pot ajunge la 169 de lei pentru o pereche de sandale.

Pentru anul acesta, antreprenorii au in plan extinderea portofoliului de produse, astfel incat din toamna sa poata oferi si incaltaminte pentru sezoanele reci.

”Competitia este din ce in ce mai puternica, iar in mediul online este si mult mai vizibil acest lucru. Vrem sa vedem calitate, un mai bun control al importurilor (ca sa fim diplomati...) si, de ce nu, al retailului online. Experienta personalizata a vanzarii, serviciile de suport, alaturi de produse de calitate la preturi accesibile sunt elemente care se vor intampla mai devreme sau mai tarziu in orice mediu normal. Iar noi dorim sa ne aducem contributia in a face ca aceste lucruri sa se intample mai repede si la noi. Sa ne reamintim cu totii de faptul ca un client multumit nu doar ca te recomanda mai departe, dar va reveni cu placere”, puncteaza Ioana cateva din schimbarile pe care si le doreste pentru industria in care activeaza.