Probabil ca ati auzit de zecile de mii de trasee de bicicleta amenajate in Vestul Europei, iar Via Claudia este prototipul, regina pistelor de bicicleta cu ai sai aproximativ 700 sute de km care pleaca din Ostiglia, langa Verona, trece Tirolul Italian de Sud, strabate Tirolul austriac si paseste in Germania pana la izvoarele Dunarii la Donauwörth.

Ideea de vacanta este simpla: trebuie sa iti doresti sa stai intre 8 si 10 zile toata ziua intr-o natura de munte proaspata si vesela cu temperaturi de vara necaniculara, sa vezi cu adevarat cat mai multe orasele si sate din mijlocul Europei intestate de flori si culori, sa simti in muschii atrofiati de birou ca inca mai curge sange pedaland prin paduri curate si sa inoptezi la tante Anne sau Marie in pensiuni cochete mandre cu ferestrele lor rosii de atatea muscate.

Am fost patru muschetari in aceasta excursie: eu, sotia mea, Augustina, colega mea, Monica si prietenul ei, Bogdan. Dupa parerea mea, patru este numarul ideal pentru cicloturism pe distante relative mari – suficient de mare ca sa asigure vivacitatea unui grup si suficient de concis ca sa permita coeziunea comunicarii, a intereselor de vizitat si a vitezei de deplasare. Iar bicicleta este mijlocul de deplasare ideal – esti cu capul afara fara granitele atat de banale ale unei masini si te deplasezi cu o viteza medie absolut sub controlul tau; mai ales cand esti la deal…

Monica, ne spui te rog frumos care ar fi etapele pe care le-am parcurs?

Am inceput aproape de izvoarele Dunarii, acolo unde romanii au ajuns acum 2000 de ani, gasind calea cea mai scurta si de mai joasa altitudine prin Alpi. Pe o vreme mai putin prietenoasa, dar parte din specificul local, am strabatut Bavaria, pedaland pentru mai mult de o suta de kilometri, din Augsburg spre Füssen, mirificul orasel de la granita Bavariei cu Austria. Am mers pastrand raul Lech pe dreapta si am ajuns in Landsberg am Lech, unde pot fi admirate unele dintre cele mai frumoase porti gotice fortificate.

Te opresc un pic, Monica, pentru ca nu pot uita primul Apfelstrudel neaos pe care l-am savurat intr-un satuc de langa Landsberg dupa primii 30 de km de pedalat. Restaurantul in toata regula cu grinzi batrane de nuc era impregnat cu mirosul de mere coapte si placinte iar minutele de asteptare dinainte de aparitia strudelului aburind, dar totusi ingaduitor, suveran fata de inghetata de casa cu care impartea aceasi farfurie dichisita mi s-au parut ore. Poate si pentru ca Bogdan fremata langa noi cu apetitul de-abia deschis pentru vantul racoros, dar bland al Bavariei.

Am continuat spre Schongau, orasel care te recompenseaza cu arhitectura medievala. Drumul este in usoara, dar continua urcare, asa incat, in curand, ne bucuram de privelistea alpina imbogatita de silueta castelului Neuschwanstein, rodul aspiratiilor lui Ludwig al II lea, monarhul bavarez din al carui ordin constructia neogotica, impresionanta si prin asezare, s-a ridicat.

Citeste si:

Dupa Füssen, am parasit Bavaria, in continua urcare, recompensand efortul fizic cu splendoarea lacului intins la granita cu Tirolul austriac. Ne-am pregatit pentru o alta suta de kilometri, in urcare, prin parcuri naturale, pana in sanul taramului tirolez, in Landeck.

Aici as aminti de valea dintre munti cu 3 sate grupate aruncate ici si colo, cu biserici baroc austriac pe fundal de stanca si cu nelipsitele siruri de flori, havuzuri si albine. Mi se parea Raiul pe Pamant si nu intelegeam cum tonele de biciclisti cu toate marcile, formele si tipurile posibile de biciclete care treceau pe langa noi pareau mai mult absorbiti de urmatoarea apasare a pedalei decat de minunatiile din jur. Poate ca nu erau in vacant, ci doar era o plimbare in repaosul dintre 2 zile de munca. Totusi…

Din Landeck ne-am stabilit urmatoarea destinatie: Nauders, asezare cosmopolita, a carei liniste montana si ospitalitate ne-a reimprospatat fortele dupa parcurgerea a unsprezece curbe inlantuite la finalul carora, traversand o scurta portiune de teritoriu elvetian, am ajuns la peste 1500 de metri. Fortele ne-au fost domolite de urcare, asa incat am parcurs mai putini kilometri de data acesta, putin peste cincizeci.

Mai departe, drumul la fel de frumos ni s-a dezvaluit intr-o usoara, dar continua coborare, asa incat, in saua bicicletei ne puteam imagina cu usurinta in saua unui cal inaripat. Am parcurs mai multe sute de kilometri strabatand putin ramasul teritoriu al Austriei, apoi Italia, cu lacul Reschen (Lago di Resia) si Tirolul de Sud, intesat de livezi de meri, care ne-au dezvaluit imensa bogatie a locului sfintit de om.

Cate mere! Nici n-aveai cum sa-i spui lui Merano altfel decat Merano. O amintire proustiana este marul ros-verde pe care mi-am permis sa-l culeg de pe jos (nu e nevoie sa spun ca atarnau crengile pline cu mere zemoase pe langa zecile de biciclisti care parca fusesera toti vindecati de boala fructului oprit). L-am devorat din cateva muscaturi mestesugite si de-abia atunci toate simturile au fost in armonie cu nordul insorit al Italiei.

Dupa Bolzano si Trento, in usoara urcare, am castigat privelistea asupra lacului Garda, cel mai mare al Italiei, fata de care Brescia, Venetia, Milano si Verona impart distante usor accesibile, spre bucuria celor care cauta racoarea in zilele de vara. Nici noi nu ne-am putut abtine sa nu simtim briza lacului de pe vaporul care ne-a “deportat” in cunoscutul oras fortificat din sudul lacului, Sirmione. De aici la Verona, destinatia noastra finala, ne-au ramas putini kilometri, dar nu atat de putini, incat, iesind de sub vraja lacului, sa nu reflectam la diversitatea culturala pe care Via Claudia o ofera cu generozitate....

Ioan Dumitrascu si Monica Iancu sunt parteneri ai casei de avocatura PeliFilip si au acceptat sa ne povesteasca vacanta lor petrecuta impreuna cu familiile intr-o aventura cu bicicletele.