Numarul mare de turisti ajunsi in acest weekend pe litoral a depasit si cele mai optimiste asteptari ale hotelierilor, care au avut un grad de ocupare ca intr-un sfarsit de saptamana din plin sezon. Desi nici asociatiile de promovare si nici autoritatile locale n-au promovat litoralul in aceasta perioada, peste 120.000 de romani au ajuns in weekend la mare, iar singurele merite sunt ale hotelierilor care au scazut tarifele si ale vremii bune din ultimele zile.

Din cele 6.144 de locuri scoase la vanzare prin programul "Litoralul pentru toti", s-au vandut peste 90%, comparativ cu 70% anul trecut, in primul weekend din septembrie.

"Cheltuielile pentru mancare si distractie au scazut considerabil fata de varful de sezon, cand pentru o zi de litoral un turist trebuia sa aiba in buzunar minim 150 de lei. Acum, pentru doua zile pe litoral, incluzand cazarea si masa, un turist a cheltuit, in medie, 200 de lei, aproape cat il costa transportul pana la mare", a declarat Dragos Raducan, prim-vicepresedintele executiv al Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR).

Citeste si:

Astfel, cei 120.000 de romani au cheltuit pe litoral, in primul weekend din septembrie, 24 de milioane de lei (5,5 milioane de euro).

Programul "Litoralul pentru toti", sustinut exclusiv de hotelierii din statiunile de la mare, se desfasoara in perioada 31 septembrie - 11 octombrie si pune la dispozitia turistilor locuri cu tarife reduse cu pana la 60%. O vacanta de sase nopti la un hotel din Mamaia costa 235 de lei la doua stele si 265 de lei la trei stele, iar in sudul litoralului ajung la 180 de lei la doua stele si la 200 de lei la trei stele.

Sursa foto: Mare/Shutterstock.com