Misiunea sistemului bancar

Motivele care stau la baza deciziei agentiilor de rating de a revizui perspectiva ratingului de tara, de la “stabil” la ”negativ”, nu este se pot rezuma doar la indicatorii macroeconomici.

Cand vorbim despre crestere economica si stabilitate financiara, robustetea sistemul bancar reprezinta, in mare parte, masura tuturor lucrurilor...

Asadar, nu trebuie sa ne surprinda faptul ca, printre motivele care au stat la baza deciziei agentiilor de rating, s-a situat si o presupusa criza de lichiditate a sistemului bancar.

Un exemplu extrem de elocvent in ceea ce priveste importanta sistemului bancar l-a constituit criza financiara din Asia de Est, Mexic si Rusia, context in care agentiile de rating au avut o multime de lectii de invatat.

Deoarece criza financiara a anilor ’90 reprezenta un adevarat dictionar explicativ al modului in care economiile care cresc prea repede, isi consuma ‘combustibilul’ si colapseaza, o parte din datele si concluziile generale referitoare la criza din Asia de Est si Mexic, au fost preluate dintr-o lucrare de referinta, intitulata “Global Financial Instability: Framework, Events, Issues”, elaborata de Frederic S. Mishkin

Pentru a intelege importanta sistemului bancar, trebuie sa intelegem care este misiunea acestuia.

Una dintre cele mai simple definitii ale misiunii unui sistem bancar performant este alocarea capitalurilor exclusiv catre proiectele rentabile.

Aceasta inseamna ca bancile, pentru ca sa aiba succes, trebuie sa fie capabile sa determine care proiecte sunt rentabile si care nu sunt.

Daca sistemul bancar este capabil sa discrimineze corect intre rentabil si nerentabil, economia are toate sansele sa functioneze bine.

Ca o paranteza, conditia de mai sus este absolut necesara dau nu si suficienta. Pentru ca economia sa poata functiona bine este necesara si existenta unor proiecte care sa creasca gradul de competitivitate al economiei.

Spre exemplu, in prezent se investeste masiv in real estate. Presupunand ca toate proiectele selectate de banci vor fi rentabile (au fost selectate corect), putem spune ca aceasta va rezolva problema economei romanesti? Cu siguranta ca nu!

Trecand peste acest aspect, care nu tine strict de competenta sistemului bancar, una dintre problemele care intodeauna constituie un interes major pentru o banca (si nu numai), o reprezinta asimetria informatiei.

Este cunoscut faptul ca cei care solicita finantare pentru un proiect au/ ar trebui sa aiba, de regula, o idee mai clara despre potentialul de rentabilitate si risc al respectivului proiect prin comparatie cu analistul de credit (Mishkin).

Analistii de credit specializati timp de 10-15 ani in anumite sectoare de actitivate recunosc faptul ca intotdeauna va ramane o diferenta intre specializare si expertiza.

In plus, daca respectivul analist de credit este ‘scos’ din domeniul sau de specializare, devine foarte dificil pentru acesta sa analizeze o oportunitate/proiect dintr-o industrie la care nu a avut suficienta expunere.

Astfel, prezenta acestor specialisti este o rara-avis, valorand pentru banci cel putin greutatea lor in aur..., o buna parte dintre acestia migrand, mai tarziu, catre consultanta.

Aportul analistilor de credit profesionisti devine o problema de supravietuire a sistemului bancar, deoarece asimetria informatiei, inerenta in sistemul bancar, aduce cu sine fenomenul de selectie adversa (fenomen care se regaseste si in industria asigurarilor).

Selectia adversa produce o crestere accentuata a riscului de pierderi majore, chiar extreme, regula de diversificare a unui portfoliu nefiind posibila in acest caz.

Altfel spus, insusi faptul ca portofoliul este construit pe baza unor selectii adverse creste sensibil probabilitatea producerii unor evenimente/pierderi extreme, deoarece riscurile nu mai sunt independente ci corelate.

Din acest motiv, institutiile de credit (si nu numai) trebuie sa fie extrem de precaute in a atrage (prin politicile de subscriere agresive) in special riscuri extreme/’clienti jucatori la risc’ atrasi de riscuri mari si potential de castig ‘pe masura’ astfel incat, sa rezulte o distributie ‘normala’ a riscurilor.

Aceeasi regula se aplica inclusiv industriilor, de aceea analiza sectoriala a riscului constituie un alt element esential in constructia unui portofoliu echilibrat/ diversificat corect.

Intelegerea si aplicarea consecventa a acestor principii poate salva o banca de la probleme sau chiar de la faliment. Spun asta deoarece, la mai mult de 10 ani de la criza din Asia de Est si Mexic, observam o reeditare a unor erori de pricing si evaluare care au condus, in cele din urma, la criza subprime din prezent. Criza subprime reprezinta o partitura asemanatoare cu cea a anilor ‘90, interpretata cu alte instrumente...

Fapt cert este ca, in criza financiara a anilor ’90, lipsa personalului specializat si aplicarea unor politici de subscriere agresive, cu grad mare de concentrare (de exemplu in real-estate), au avut un rol nu tocmai de neglijat (Mishkin).

In criza financiara a anilor ’90 (in care sistemul institutiilor de credit nu a fost capabil sa discrimineze suficient de corect intre rentabil/nerentabil), evolutia ratelor reale de crestere a economiei (raportate la PIB), in tarile afectate de criza, a fost:

Mexic: 4.4% in ’94, urmata de –6.0% in ’95; Korea 5.5% in 97, urmata de -5.4% in ’98; Tailanda 5.5% in ’96, urmata de –8.0% in ’98; Malaezia: 7.7% in ’97, urmata de –6.8% in ‘98; Indonezia: 4.5% , urmata de -13.7%, Filipine: 5.2% in ’97, urmata de –0.5% in ’98 (Mishkin).

Am asistat la un adevarat recital de ‘hard landing’. Pentru o economie supraincalzita, asa cum este perceputa economia romaneasca de catre o parte a bancherilor si economistilor, interventia BNR-ului trebuie sa fie pe masura.

Totusi, ‘raza de actiune’ a BNR-ului este limitata. Pentru ca sa utilizez o expresie deja cunoscuta cititorilor Wall-Street, ‘parintele’ nu poate sa arate/aplice nuiaua de prea multe ori...

Cresterea in repetate randuri a ratei dobanzii de politica monetara va conduce, in cele din urma, la slabirea situatiei bilantiere a institutiilor de credit.

O concluzie deja clasica in managementul activelor si pasivelor (ALM) este aceea ca, dezechilibrul intre structura activelor si cea a pasivelor conduce, in special in cazul unei rate mari a dobanzilor, la o scadere importanta a valorii nete a institutiilor de credit, facandu-le si mai vulnerabile.

Problema legata de diferentele intre maturitatile activelor si pasivelor mai este cunoscuta si sub numele de “lend long, borrow short”.

Aceasta vulnerabilitate are un impact direct asupra economiei, prin faptul ca reduce sensibil finantarea, inclusiv a proiectelor viabile care pot asigura o crestere robusta.

Situatia descrisa nu este doar ipotetica, ci o tendinta in acest sens se poate observa in raportarile BNR referitoare la sistemul bancar.

Din nefericire, mai exista si alte aspecte nedorite, ca efect al sistemului bancar restrictiv si al cresterii dobanzii.

Proiectele mari, o parte dintre acestea fiind rentabile, au tendinta fireasca sa gaseasca finantare la bancile din afara Romaniei, unde autoritatea BNR-ului nu se aplica...

Daca veniturile rezultate sunt in RON iar riscul de depreciere a monedei nationale devine major, la un moment ulterior (!), ca in cazul in care economia se indreapta catre o aterizare fortata, situatia conduce la o si mai grabnica deteriorare.

Totusi, semnalul Guvernatorului BNR este clar: cei care mizeaza pe o depreciere puternica a monedei autohtone, mizeaza gresit. Ramane insa de vazut daca Banca Centrala poate face fata intrarilor si iesirilor masive de capitaluri speculative, care actioneaza exact in momente de criza, slabiciune, panica, vulnerabilitate, context global nefavorabil, etc...

O alta consecinta ar fi cresterea incidentei selectiei adverse ca urmare a faptului ca cei care accepta dobanzi din ce in ce mai mari pentru a-si finanta proiectele sunt tocmai aceia care isi pun din ce in ce mai putin problema modalitatii de rambursare (Mishkin).

Asadar, problema subscrierii riscului in medii economice cu dobanzi mari este mai delicata decat in mediile economice cu dobanzi moderate, unde distributia riscurilor proiectelor acceptate de banca este mai apropiata de cea normala.

Citeste si:

O prima concluzie ar fi ca, un sistem bancar de succes face diferenta intre o economie care creste sanatos si una care creste dubios (rapid, pe baza de consum si proiecte cu grad ridicat de risc) ajungandu-se, in cele din urma, la o criza financiara si economica.

Banca Centrala are rolul de a interveni, prin orice mijloace, pentru a evita supraincalzirea economiei/ reduce riscul de supraincalzire, fara insa sa ajungem la o aterizare fortata.

Pe de alta parte, ‘soft landing-ul’ nu este doar o arta, ci inclusiv un examen al parteneratului intre Banca Centrala si Guvern.

Un alt aspect se refera la problema lichiditatii sistemului bancar, problema care a fost semnalata de agentiile de rating si care a atras (in combinatie si cu alti factori) modificarea in sens negativ a perspectivei riscului de tara.

In cazul in care ar exista o criza de lichiditate, atragerea de noi lichiditati devine dificil de realizat cu costuri rezonabile, in conditiile in care dobanzile sunt mari.

In astfel de cazuri, raspunsul cel mai frecvent este contractia creditului, fapt care produce consecinte nefaste pentru activitatea economica, dar poate fi justificata de obiectivele urmarite de Banca Centrala.

Alt tip de raspuns ar fi reprezentat de atragerea de imprumuturi la costuri (relativ) mari, institutiile de credit mizand pe o cresterea robusta a economiei sau, in cel mai neferict caz, un soft-landing. Aceasta abordare poate deveni riscanta.

De aceea, recomandarea este ca, la momentul in care se observa o politica agresiva de atragere de lichiditati, deponentul sa nu depaseasca limita garantata de sistem.

Daca situatia se agraveaza (spre exemplu, criza de lichiditate se acutizeaza), putem asista chiar la insolvabilitatea in cascada a institutiilor de credit (vedem recentele efecte ale crizei sub-prime asupra sistemului bancar din Anglia), in special in situatia in care nu exista o alta institutie care sa o preia pe cea insolvabila sau cu risc mare de insolvabilitate, sau in situatia in care Banca Centrala nu intervine cu o injectie masiva de lichiditati (de exemplu, o interventie de genul FED-ului).

Deoarece tintirea inflatiei si injectia masiva de lichiditati in sistem reprezinta doua strategii care urmaresc obiective diametral opuse, existenta unei crize de lichiditate in sistemului bancar romanesc, daca ar fi sa dam crezare agentiilor de rating, ar face ca interventia BNR-ului sa fie ineficienta.

Asadar, in asemenea conditii, sistemul ar deveni intr-adevar vulnerabil.

Cum stam, asadar? Exista sau nu o criza de lichiditate la nivelul sistemului bancar?

Pentru a raspunde la acesta intrebare vom utiliza datele istorice aferente crizei financiare din Asia de Est si Mexic.

In primul rand, s-a constatat faptul ca in perioada premergatoare crizei financiare, in toate tarile mentionate anterior, criza de lichiditate a fost pronuntata. Asadar, aceasta a reprezentat un puternic factor predictiv al crizei financiare (Mishkin).

Acest precedent reprezinta unul dintre motivele pentru care agentiile de rating nu pot trece cu vederea riscurile producerii unei crize de lichiditate. Reactia lor este aproape instinctiva, prin prisma lectiei pe care au invatat-o acum mai bine de 10 ani...

Cuantificarea gradului de severitate al acestui gen de criza se efectueaza prin intermediul a doi indicatori: (I1), reprezentat prin raportul dintre datoria pe termen scurt (in moneda straina) si rezervele bancii centrale exprimate tot in moneda straina si (I2), reprezentat prin raportul dintre banii in sens larg (M2) si rezervele bancare denominate in moneda straina.

O valoare mare a primului indicator (I1), indica o capacitate limitata a sistemului de a-si achita datoria pe termen scurt.

O valoare mare pentru cel de-al doilea indicator (I2), indica o vulnerabilitate sporita a unei Bancii Centrale in cazul in care detinatorii de depozite in moneda autohtona ar dori sa se indrepte, ‘en-masse’, catre valute forte, de teama unei deprecieri a monedei autohtone (Mishkin).

Pentru tari precum Tailanda, Indonezia, Korea, valoarea primului indicator (I1) s-a situat la valori mari, de peste 1.50, ajungand pana la 2.1 pentru Korea. In Malaezia si Filipine, indicatorul a inregistrat valori de 0.6, respectiv 0.9. Mexicul a inregistrat cea mai dramatica situatie, inregistrand o valoare de 2.6 inainte de instalarea crizei financiare.

In ceea ce priveste cel de-al doilea indicator (I2), acesta a atins valori cuprinse in 4.0 si 4.9 pentru tari precum Malaezia, Tailanda si Filipine, si de 6.2 pentru Korea si Indonezia.

Si de aceasta data situatia din Mexic a fost extrema, indicatorul (I2) ajungand, inainte de declansarea crizei financiare, la o valoare de 9.0 (Mishkin).

Precum ne-am fi asteptat, valorile celor doi indicatori (I1 si I2) sunt puternic corelate pozitiv.

In plus fata de aceste aspecte, trebuie adaugate o serie de alte vulnerabilitati care s-au observat in toate tarile analizate, ca de exemplu:

- efectul cel mai nefast in declansarea crizei financiare se pare ca l-au avut intrarile si iesirele masive de capitaluri. Aceste capitaluri au ‘parasit’ tarile afectate de criza la fel de masiv cum au intrat in respectivele tari.

Inainte de declansarea crizei financiare, intrarile de capitaluri speculative au atins un nivel cuprins intre 5% si 14% din PIB!

- un alt fenomen, semnalat in toate tarile afectate de criza financiara, a fost inregistrarea unor rate semnificative de crestere a imprumuturilor acordate. Spre exemplu, in sectorul bancar din Mexic, ratele de crestere au fost, in medie, de 20%, iar in Asia de Est intre 17% si 30%.

- am lasat efectul deficitului de cont curent la sfarsit, intrucat se pare ca rolul acestuia in declansarea crizei financiare din Asia de Est si Mexic a fost destul de modest. In tari precum Indonezia, Malaezia si Filipine, deficitul contului curent s-a situat intre 3.4% si 4.8%, in vreme ce doar in Mexic si Tailanda acesta a atins valori cuprinse intre 7.2% si 8.0% (Mishkin).

Asadar, in primul grup de tari, deficitul contului curent a atins valori moderate dar, cu toate acestea, criza s-a declansat si in aceste tari.

Avand acum aceste elemente, se poate analiza situatia lichiditatii sistemului bancar romanesc, plecand de la raportarile BNR-ului. Deoarece datele sunt extrase exclusiv de pe site-ul BNR, exista diferente cu privire la momentele de raportare. Spre exemplu, valoarea datoriei pe termen scurt (Short Term Debt, denominated in foreign currency) este disponibila doar pentru Q4/2007, in vreme ce, rezerva BNR in moneda straina (Foreign Currency Reserves) este raportata pentru lunile februarie si martie 2008.

Asadar, tinand cont de definitiile pentru (I1) si (I2) mentionate mai sus, au rezultat urmatoarele valori ale gradului de lichiditate:

I1= 0.71 (daca se considera si valoarea rezervelor de aur la 02.2008, I1=0.66)

I2= 1.63 (daca se considera si valoarea rezervelor de aur la 03.2008, I2= 1.51)

Rezulta imediat faptul ca (I1) pentru sistemul bancar autohton se situeaza la limita de jos, intre sistemele bancare din tari precum Malaezia si Filipine. Asadar, riscul exista dar este inca moderat.

Daca ne uitam la valoarea indicatorului (I2)=1.63, observam ca acesta are o valoare mult mai mica decat cea mai mica valoare, inregistrata in Malaezia, (I2)=4.0. Pe baza acestui indicator, riscul unei crize de lichiditate este redus.

Daca ar fi sa tragem o concluzie, am observa ca riscul unei crize de lichiditate la nivel de sistem este totusi moderat. Din acest punct de vedere o modificare in sens negativ a perspectivei rating-ului nu pare justificata.

Ramn totusi alte vulerabilitati date de rata mare a dobanzii si impactul acesteia asupra valorii nete a institutiilor de credit, tendinta de concentrare a portofoliilor catre anumite zone din economie, cat si o lipsa de transparenta in ceea ce priveste raportarea riscurilor in sistem (de exemplu, Valoarea la Risc- credit, piata, operational, valoarea Capitalului Economic, etc)

Daca tinem cont de combinatia dintre acesti factori (inclusiv de deficitul contului curent), dar mai ales de experienta de acum 10 ani a agentiilor de rating si de complexitatea efectelor care pot rezulta ca urmare a crizei subprime, decizia agentiilor de rating devine mai usor de inteles.


Comenteaza articolul

Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, Wall-Street incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.