F. Scott Fitzgerald a observat ca oamenii bogati sunt diferiti de tine si de mine. Prietenul lui Ernest Hemingway glumea: "Da,ei au bani mai multi" (Hemingway 1936). Hemingway ii invidia pe cei bogati si ravnea la banii lor, dar Ftzgerald stia ca averea nu este tocmai o combinatie binecuvantata. Banii, asa cum el a invatat de la flamboaianta si rasfatata lui sotie, reprezinta doar punctul de plecare pentru o relatie functionala diferita cu lumea, ii face pe cei bogati, ca si cei saraci, diferiti fata de cei dintre noi care sunt condusi de speranta si care incearca sa treaca prin viata imbunatatindu-se pe ei insisi, dar si pe cei din jur.
Fitzgerald a descris dispretuitor cuplul bogat in The Great Gatsby (1925): ”Au fost oameni nepasatori, Tom si Daisy au distrus lucruri si creaturi si apoi s-au retras inapoi în banii lor sau neglijenta lor majoritate, sau de orice altceva ce ia tinut impreuna, si au lasat alte persoane sa curete mizeria pe care au lasat-o in urma ". George Bernard Shaw, in Candida (1898),a spus: ”Noi nu mai avem dreptul sa consumam fericire fara sa producem, decat sa consumam averea fara sa producem.”
Bogatia este cu siguranta un lucru de invidiat atunci cand cei abatuti nu au bani si, disperati de capacitatea lor sa isi creeze o viata mai buna, ei sunt susceptibili de masacru, asa cum au facut pe parcursul revolutiilor franceze si ruse. Chiar daca acest lucru nu ii imbogateste pe rebeli, comprima distanta dintre cei de sus si cei de jos. Decapitarile parcurg un drum lung spre vindecarea invidiilor.
In Cambogia la sfarsitul anilor 1970, Pol Pot si Khamer Rouge au evacuat orasele, au ucis clasa de sus si clasa mijlocie, au mutat supravietuitorii la fermele rurale si au distrus masinele de tara si vehiculele cu motor. In Zimbabwe in primul an al secolului XXI, fermierii albi au fost ucisi iar terenurile lor au fost confiscate si au lasat sa se intinda parloaga in intreaga tara, atat populatia de culoare cat si cea alba, au cazut in foamete.
Invidia distruge atat subiectele sale, cat si obiectele sale
In ciuda invidiei, aproape universala a familiilor bogate de terapeuti si a consultantilor financiari au observat ca bogatia nu aduce fericirea (Pittman 1985). Aceasta nu este pentru a sugera ca saracia este secretul fericirii universale, fie, dar pentru cei care umbla dupa bogatie si invidiaza pe cei care sunt bogati, ar trebui sa fie in soc in cazul in care au fost realizate dorintele inimii lor. Castigatorii radiosi ai loteriei, starurile rock, miresele imbujorate ale miliardarilor, incantate dupa averea lor in acest moment, sunt de natura sa cante un ton diferit pe an, sau chiar mai multe, dupa ce au lasat averea lor sa isi faca treaba si lipsindu-i de mandrie in utiliatea lor, izolandu-i de cei mai putin bogati, denaturand relatiile cu cei dragi si, in ultima faza, deziluzionandu-i.
Multimea care ii aclama si ii urmeaza, ii iubesc pe ei sau bogatia lor? Ratele de divort, probabilitatea de lupte juridice cu membrii „mai putin norocosi” de familie, ratele de depresie si suicid , precum si nivelul lor general de mizerie merge pana de dincolo de nivelurile clasei de mijloc, aproape de nivelul celor saraci.
Dupa cum subliniaza Cloe Madanes (1994), ”bogatia de cele mai multe ori tinde sa fie blestemata, aducand cu ea de cele mai multe ori mizerie decat bucurie. ”Mai devreme sau mai tarziu isi dau seama ca bogatia nu are sa ii faca fericiti, dar apoi sunt in masura sa caute placeri mai intense si mai drastice, de la asumarea mai multor riscuri, gasirea unor noi medicamente, urcand in masini mai puternice si mai rapide,sau incearca in orice fel sa isi intensifice experientele intr-o viata, care rapid devine „roasa”, epuizata de excese.
Este stiut de multe ori faptul ca o multime de bani cu si in lipsa lor, produce nefericire, dar examinarea in continuare a materiei, sugereaza ca nu bogatia aduce nefericirea, ci convingerea ca bogatia va aduce fericirea si deziluzionarea care rezulta cand nu reuseste sa faca acel lucru. Este posibil ca cei bogati sa fie mai nefericiti decat cei din clasa de mijloc, dar ei pot fii nefericiti pentru ca sunt copiii celor bogati (care J. Sedgwick 1985) descrie ca fiind o povoara deoarece acestia au bani casatoriti (un pat rece in cel mai bun), sau pentru ca au acumulat avere in mod obsesiv, prin incapacitatea lor de a fi indeplinitate, nevoia lor neobosita pentru victorie, precum si dorinta lor de a comite „crima mare” care, probabil se ascunde in spatele fiecarei mari averi”. Cu alte cuvinte ei sunt in mod inerent nefericiti si ceea ce fac ei in speranta ca mai mult de ceva (sau chiar mai mult decat totul), intr-un sfarsit va umple golul din interior. Este nefericirea lor (de exemplu: incapacitatea lor de a fi usor de satisfacut), care i-a condus sa se imbogateasca.
Philip Slater (1980) subliniaza lacomia lipsita de sens a celor bogati si continuarea in urmarirea bogatiei dincolo de punctul care le aduce satisfactie:
Unul dintre principalele motive ale bogatiei care ii face pe oameni nefericiti este acela ca le confera prea mult control in ceea ce priveste experienta lor. Ei incearca sa traduca/sa readuca propriile lor fantezii in realitate ...enervand si dezamagind timpul trecut ..procesul de crestere si invatare sunt foarte dificile in raport cu bogatia deoarece ele depind de experientele din viata reala, iar bogatia le permite sa cumpere de la viata. Acesta prevede mijloacele necesare pentru a se agata de fiecare fantezie, cale sau scop pentru a intelege fiecare patura de securitate mai bine, pentru a controla intrarile voastre intr-un asemenea mod in care nu aveti nevoie sa va schimbati sau sa va dezvoltati.
Casatoria cu o persoana bogata este intrarea intr-o relatie in mod inerent inegala, in care unul dintre sotieste angajat in esenta de catre altii, care il fac chiar mai mult inegal daca exista un fel de contract prenuptial pentru inegalitatea de baza. Chiar si fara o mare bogatie sau un acord prenuptial, unii oameni cred ca banii familiei le apartine (probabil cecul are numele lui pe el). El incearca sa controleze mariajul si familia, controland modul de utilizare al banilor. Atunci ea trebuie sa castige egalitatea in relatie cheltuind banii pe care el incearca sa ii controleze. Economia lui este saraca, ea este nervoasa si are resentimente fata de eforturile lui sa controleze si ia singurul semn de putere, cheltuind banii intr-un mod fara sens.
Sotiile sarace ale sotilor bogati sunt susceptibile de a fi intr-o stare de rebeliune permanenta. Casatoria nu este casatorie, ci o forma de servitute involuntara, cu exceptia cazului in care este de la egal la egal. Egalitatea inseamna, de obicei acces egal la bani. Cu cat exista mai multi bani, cu atat aceasta ecuatie a egalitatii devine mai complicata.
Bogatia nu este buna pentru copii. Cum Andree Aelion Brooks (1989) a remarcat, se creaza o dependenta pe viata de parintii bogati, minimalizeaza realizarile proprii ale copilului, denatureaza relatiile cu semenii lor, le face neincrezatoare de prietenie si sporeste sentimentul lor de ceea ce este suficient.
Nu exista nicio corelatie intre calitatile necesare sa dobandesti avere si calitatile sa cresti un copil. Robert S. Weiss (1985) a constatat oameni sa fie emotionati fara expresivitate, controlati si distanti fata de emotiile lor si a celor din jur. Vietile lor si temerile lor par a fii separate de cele ale familiei. Parintii au prin urmare un impact redus asupra copiilor lor-cu exceptia de a ii priva emotional si sa stabileasca idealuri marete pentru ei. Succesul bazat pe femei este putin diferit, dar ele pot fi lipsite de cultura si sa se simta vinovate din punctul acesta de vedere, in timp ce barbatii nu au fost laudati pentru abandonarea familiei si exercitarea unor soiuri diferite de glorie.
Barbatii de succes pot sa se retraga din activitatea de parinte si sa recurga la angajarea unei sotii sau a unei foste sotii pentru a creste copilul in locul lui. Din nefericire copiii din aceste mame-prezente si tati-absenti nu sunt capabili sa deosebeasca, sa cunoasca creatorul si/sau administratorul averii familiei si, prin urmare, nu beneficiaza de intelepciunea lui, ceea ce el a invatat din esecurile lui si succesele lui, care ar fii mostenirea lui de neinlocuit. Acesti copii sunt susceptibili de a se dezvolte egoisti, obiectivele pe termen lung, mult diferite de obiectivele pe termen scurt, fiind de a dezvolta averea sau protejarea-mama. Ei rar dezvolta compentente in a face sau a detine bani, ci doar competentele de a-i irosi, compentente care sunt cel mai putin probabil capabile sa ii aduca fericirea pe termen lung sau relatii solide.
Copiii celor bogati, asa cum sunt descrisi de Robert Coles (1997), pot creste cu un ridicat simt al dreptatii, o enorma stima de sine, si o credinta constienta de sine in propria lor importanta si vizibilitate in univers, dar nu incredere in sine, nu convingerea ca ei pot face ceva de valoare pentru ei insisi sau pentru altcineva. Multi parinti bogati, ca si multi parinti saraci, sunt sanatosi, sensibili, oameni grijulii, iar cei bogati poate au chiar mai mult timp liber si energie, pe care sa o investeasca in proprii copii. Cu toate acestea, exista un nivel ridicat de succes, dar si esecuri proeminente. Copiii bogati trebuie sa arunce in aer bogatia lor, pentru ca apoi sa se indrepte spre propriile lor succese.
Anumite defecte sunt specifice celor bogati
Oamenii bogati, chiar si cei care sunt in pas cu moda, sunt uneori socant de naivi, nu cunosc normele emotionale si regulile interpersonale prin care functioneaza restul lumii. De exemplu oamenii bogati si puternici ar putea crede ca au privilegii sexuale speciale si acces gratuit din punct de vedere sexual asupra potentialilor parteneri care au un statut social mai scazut decat ei.
Cei bogati mai degraba sunt mai preocupati de ceea ce este elegant, decat de ceea ce este sigur, sanatos sau sensibil. Parintii bogati trebuie sa se confrunte cu baiatul lor alcoolic, prins in stare de ebrietate la volan, cu preocuparea cu privire la palmaresul baiatului, in ceea ce priveste alcoolul, cu realitatea in ceea ce priveste problema reala a baiatului cu alcoolul.
Cu un design elegant, parintii superficiali incurajeaza stilul fara continut, farmecul fara disciplina, competitia fara functie, aroganta fara incredere in alti copii, dependenta de avere fara a mentiona si pericolele sale. Copiii celor bogati se dovedesc a fii o afacere mare sau mai degraba o afacere ingrozitoare, decat copiii proveniti din familiile normale. Exista putine cai de mijloc.
Copiii celor bogati sunt privati de sansa de a avea propria lor personalitate de barbat sau femeie. Iar parintii lor ii numesc senatori, de la bun inceput, fara sa le dea oportunitatea sa “apese ei pe buton”, sa castige ei acest statut.
Standardele dupa care copii celor super bogati sunt judecati pot avea de-a face putin cu nivelul de dezvoltare al copilului, precum si parintii copiilor pot avea o valoare mica in calitate de modele. O mare parte a terapiei corective a celor bogati presupune invatarea lor cum sa faca mai mult parte din clasa de mijloc ,asa cum planificarea financiara ii invata cum sa se limiteze la posibilitatile lor.
Oamenii care traiesc pe fondurile de incredere sunt in mai mare parte in pozitia persoanelor cu handicap sau de bunastare. Functionarea este optionala. O frecventa sugestie a celor bogati, din partea ambilor terapeuti si consultanti financiari, este sa nu transforme multimi de bani asupra copiilor, ci mai degraba sa ii investeasca in fundatii, sa puna copiii la conducere, si sa ii lase pe ei sa aiba mandria si placerea sa ii ajute pe cei nevoiasi si pe cei pe care i-ar aprecia, decat sa se distruga investind in lucruri extravagante si artefacte ale prosperitatii.
Asa cum J. E.Hughes puncteaza(1997), a face bani este un lucru, sa stii sa ii folosesti spre binele familiei este un alt lucru. ”Problema cu marea majoritate a familiilor, privind imaginea bogatiei …este aceea cu privire la conservarea capitalului familiei, si mai mult sau mai putin conservarea capitalului cel mai important al familiei:omenia si intelectualitatea. Hughes puncteaza ca bogatiile castigate si castigatorii la loterie, au o medie in ultimele optsprezece luni. Cu capitalul intelectual corespunzator bogatiei, acelasi lucru ar dura la infinit.
Diferenta dintre cei care au si cei care obisnuiesc sa aiba, este o intelegere coerenta a modului in care capitalul financiar poate fi utilizat pe termen lung, pentru a aduce beneficii familiei si societatii. Averea familiei dureaza mai multe generatii doar din cauza societatii si a economiei, care ii sprijina, si in momentul in care beneficiul depaseste invidia, genereaza avere. Intre timp, unul dintre succesele lui proprii si faptele bune sunt mult mai strans corelate cu fericirea, decat cu un stil de viata extravagant.
Bogatia este dependenta
Aceasta ofera fericire, dar nu ofera si satisfactie, astfel ca cei care au ajuns sa aiba avere isi pot imagina ca in cele din urma aceasta le va oferii si satisfactie. Retragerea din avere(sau speranta), poate fii socanta, poate produce panica si poate genera comportamente drastice.
Problemele celor bogati, precum Kennedy, Windsor, sau castigatorii la loterie, sunt rar cauzate doar de bani. Nici o cantitate de bani nu poate crea o gena buna sau parinti buni sau relatii bune, sau noroc. Bogatia poate crea singuratate si nici nu vindeca durerile vietii (greutatile)-sunt inexplicabile pentru invidiosi.Desii cei bogati au nevoie de ajutor mai mult decat oricine altcineva, ei sunt un fenomen trecut cu vederea de literatura de psihoterapie.
David W. Krueger se refera la bani ca The Last Taboo (1986) de psihoterapie. De asemenea, pericolul banilor este trecut cu vederea de literatura de specialitate financiara. Poate ca avem putina rabdare cu problemele lor. Ei merita intelegerea si chiar simpatia noastra. Orice lucru care impiedica oamenii sa aiba relatii functionale de reciprocitate intre ei duce la distrugere. Atat oamenii bogati, cat si cei saraci pot creste fara expunere la oamenii functionali si obiectivele realiste realizate.
Atat terapeutii cat si consilierii financiari au nevoie sa invinga invidia pentru a intelege problema. Banii sunt puternici. Ei pot face bine, dar pot face si rau.
Fitzgerald a descris dispretuitor cuplul bogat in The Great Gatsby (1925): ”Au fost oameni nepasatori, Tom si Daisy au distrus lucruri si creaturi si apoi s-au retras inapoi în banii lor sau neglijenta lor majoritate, sau de orice altceva ce ia tinut impreuna, si au lasat alte persoane sa curete mizeria pe care au lasat-o in urma ". George Bernard Shaw, in Candida (1898),a spus: ”Noi nu mai avem dreptul sa consumam fericire fara sa producem, decat sa consumam averea fara sa producem.”
Bogatia este cu siguranta un lucru de invidiat atunci cand cei abatuti nu au bani si, disperati de capacitatea lor sa isi creeze o viata mai buna, ei sunt susceptibili de masacru, asa cum au facut pe parcursul revolutiilor franceze si ruse. Chiar daca acest lucru nu ii imbogateste pe rebeli, comprima distanta dintre cei de sus si cei de jos. Decapitarile parcurg un drum lung spre vindecarea invidiilor.
In Cambogia la sfarsitul anilor 1970, Pol Pot si Khamer Rouge au evacuat orasele, au ucis clasa de sus si clasa mijlocie, au mutat supravietuitorii la fermele rurale si au distrus masinele de tara si vehiculele cu motor. In Zimbabwe in primul an al secolului XXI, fermierii albi au fost ucisi iar terenurile lor au fost confiscate si au lasat sa se intinda parloaga in intreaga tara, atat populatia de culoare cat si cea alba, au cazut in foamete.
Invidia distruge atat subiectele sale, cat si obiectele sale
In ciuda invidiei, aproape universala a familiilor bogate de terapeuti si a consultantilor financiari au observat ca bogatia nu aduce fericirea (Pittman 1985). Aceasta nu este pentru a sugera ca saracia este secretul fericirii universale, fie, dar pentru cei care umbla dupa bogatie si invidiaza pe cei care sunt bogati, ar trebui sa fie in soc in cazul in care au fost realizate dorintele inimii lor. Castigatorii radiosi ai loteriei, starurile rock, miresele imbujorate ale miliardarilor, incantate dupa averea lor in acest moment, sunt de natura sa cante un ton diferit pe an, sau chiar mai multe, dupa ce au lasat averea lor sa isi faca treaba si lipsindu-i de mandrie in utiliatea lor, izolandu-i de cei mai putin bogati, denaturand relatiile cu cei dragi si, in ultima faza, deziluzionandu-i.
Multimea care ii aclama si ii urmeaza, ii iubesc pe ei sau bogatia lor? Ratele de divort, probabilitatea de lupte juridice cu membrii „mai putin norocosi” de familie, ratele de depresie si suicid , precum si nivelul lor general de mizerie merge pana de dincolo de nivelurile clasei de mijloc, aproape de nivelul celor saraci.
Dupa cum subliniaza Cloe Madanes (1994), ”bogatia de cele mai multe ori tinde sa fie blestemata, aducand cu ea de cele mai multe ori mizerie decat bucurie. ”Mai devreme sau mai tarziu isi dau seama ca bogatia nu are sa ii faca fericiti, dar apoi sunt in masura sa caute placeri mai intense si mai drastice, de la asumarea mai multor riscuri, gasirea unor noi medicamente, urcand in masini mai puternice si mai rapide,sau incearca in orice fel sa isi intensifice experientele intr-o viata, care rapid devine „roasa”, epuizata de excese.
Este stiut de multe ori faptul ca o multime de bani cu si in lipsa lor, produce nefericire, dar examinarea in continuare a materiei, sugereaza ca nu bogatia aduce nefericirea, ci convingerea ca bogatia va aduce fericirea si deziluzionarea care rezulta cand nu reuseste sa faca acel lucru. Este posibil ca cei bogati sa fie mai nefericiti decat cei din clasa de mijloc, dar ei pot fii nefericiti pentru ca sunt copiii celor bogati (care J. Sedgwick 1985) descrie ca fiind o povoara deoarece acestia au bani casatoriti (un pat rece in cel mai bun), sau pentru ca au acumulat avere in mod obsesiv, prin incapacitatea lor de a fi indeplinitate, nevoia lor neobosita pentru victorie, precum si dorinta lor de a comite „crima mare” care, probabil se ascunde in spatele fiecarei mari averi”. Cu alte cuvinte ei sunt in mod inerent nefericiti si ceea ce fac ei in speranta ca mai mult de ceva (sau chiar mai mult decat totul), intr-un sfarsit va umple golul din interior. Este nefericirea lor (de exemplu: incapacitatea lor de a fi usor de satisfacut), care i-a condus sa se imbogateasca.
Philip Slater (1980) subliniaza lacomia lipsita de sens a celor bogati si continuarea in urmarirea bogatiei dincolo de punctul care le aduce satisfactie:
Unul dintre principalele motive ale bogatiei care ii face pe oameni nefericiti este acela ca le confera prea mult control in ceea ce priveste experienta lor. Ei incearca sa traduca/sa readuca propriile lor fantezii in realitate ...enervand si dezamagind timpul trecut ..procesul de crestere si invatare sunt foarte dificile in raport cu bogatia deoarece ele depind de experientele din viata reala, iar bogatia le permite sa cumpere de la viata. Acesta prevede mijloacele necesare pentru a se agata de fiecare fantezie, cale sau scop pentru a intelege fiecare patura de securitate mai bine, pentru a controla intrarile voastre intr-un asemenea mod in care nu aveti nevoie sa va schimbati sau sa va dezvoltati.
Casatoria cu o persoana bogata este intrarea intr-o relatie in mod inerent inegala, in care unul dintre sotieste angajat in esenta de catre altii, care il fac chiar mai mult inegal daca exista un fel de contract prenuptial pentru inegalitatea de baza. Chiar si fara o mare bogatie sau un acord prenuptial, unii oameni cred ca banii familiei le apartine (probabil cecul are numele lui pe el). El incearca sa controleze mariajul si familia, controland modul de utilizare al banilor. Atunci ea trebuie sa castige egalitatea in relatie cheltuind banii pe care el incearca sa ii controleze. Economia lui este saraca, ea este nervoasa si are resentimente fata de eforturile lui sa controleze si ia singurul semn de putere, cheltuind banii intr-un mod fara sens.
Sotiile sarace ale sotilor bogati sunt susceptibile de a fi intr-o stare de rebeliune permanenta. Casatoria nu este casatorie, ci o forma de servitute involuntara, cu exceptia cazului in care este de la egal la egal. Egalitatea inseamna, de obicei acces egal la bani. Cu cat exista mai multi bani, cu atat aceasta ecuatie a egalitatii devine mai complicata.
Bogatia nu este buna pentru copii. Cum Andree Aelion Brooks (1989) a remarcat, se creaza o dependenta pe viata de parintii bogati, minimalizeaza realizarile proprii ale copilului, denatureaza relatiile cu semenii lor, le face neincrezatoare de prietenie si sporeste sentimentul lor de ceea ce este suficient.
Nu exista nicio corelatie intre calitatile necesare sa dobandesti avere si calitatile sa cresti un copil. Robert S. Weiss (1985) a constatat oameni sa fie emotionati fara expresivitate, controlati si distanti fata de emotiile lor si a celor din jur. Vietile lor si temerile lor par a fii separate de cele ale familiei. Parintii au prin urmare un impact redus asupra copiilor lor-cu exceptia de a ii priva emotional si sa stabileasca idealuri marete pentru ei. Succesul bazat pe femei este putin diferit, dar ele pot fi lipsite de cultura si sa se simta vinovate din punctul acesta de vedere, in timp ce barbatii nu au fost laudati pentru abandonarea familiei si exercitarea unor soiuri diferite de glorie.
Barbatii de succes pot sa se retraga din activitatea de parinte si sa recurga la angajarea unei sotii sau a unei foste sotii pentru a creste copilul in locul lui. Din nefericire copiii din aceste mame-prezente si tati-absenti nu sunt capabili sa deosebeasca, sa cunoasca creatorul si/sau administratorul averii familiei si, prin urmare, nu beneficiaza de intelepciunea lui, ceea ce el a invatat din esecurile lui si succesele lui, care ar fii mostenirea lui de neinlocuit. Acesti copii sunt susceptibili de a se dezvolte egoisti, obiectivele pe termen lung, mult diferite de obiectivele pe termen scurt, fiind de a dezvolta averea sau protejarea-mama. Ei rar dezvolta compentente in a face sau a detine bani, ci doar competentele de a-i irosi, compentente care sunt cel mai putin probabil capabile sa ii aduca fericirea pe termen lung sau relatii solide.
Copiii celor bogati, asa cum sunt descrisi de Robert Coles (1997), pot creste cu un ridicat simt al dreptatii, o enorma stima de sine, si o credinta constienta de sine in propria lor importanta si vizibilitate in univers, dar nu incredere in sine, nu convingerea ca ei pot face ceva de valoare pentru ei insisi sau pentru altcineva. Multi parinti bogati, ca si multi parinti saraci, sunt sanatosi, sensibili, oameni grijulii, iar cei bogati poate au chiar mai mult timp liber si energie, pe care sa o investeasca in proprii copii. Cu toate acestea, exista un nivel ridicat de succes, dar si esecuri proeminente. Copiii bogati trebuie sa arunce in aer bogatia lor, pentru ca apoi sa se indrepte spre propriile lor succese.
Anumite defecte sunt specifice celor bogati
Oamenii bogati, chiar si cei care sunt in pas cu moda, sunt uneori socant de naivi, nu cunosc normele emotionale si regulile interpersonale prin care functioneaza restul lumii. De exemplu oamenii bogati si puternici ar putea crede ca au privilegii sexuale speciale si acces gratuit din punct de vedere sexual asupra potentialilor parteneri care au un statut social mai scazut decat ei.
Cei bogati mai degraba sunt mai preocupati de ceea ce este elegant, decat de ceea ce este sigur, sanatos sau sensibil. Parintii bogati trebuie sa se confrunte cu baiatul lor alcoolic, prins in stare de ebrietate la volan, cu preocuparea cu privire la palmaresul baiatului, in ceea ce priveste alcoolul, cu realitatea in ceea ce priveste problema reala a baiatului cu alcoolul.
Cu un design elegant, parintii superficiali incurajeaza stilul fara continut, farmecul fara disciplina, competitia fara functie, aroganta fara incredere in alti copii, dependenta de avere fara a mentiona si pericolele sale. Copiii celor bogati se dovedesc a fii o afacere mare sau mai degraba o afacere ingrozitoare, decat copiii proveniti din familiile normale. Exista putine cai de mijloc.
Copiii celor bogati sunt privati de sansa de a avea propria lor personalitate de barbat sau femeie. Iar parintii lor ii numesc senatori, de la bun inceput, fara sa le dea oportunitatea sa “apese ei pe buton”, sa castige ei acest statut.
Standardele dupa care copii celor super bogati sunt judecati pot avea de-a face putin cu nivelul de dezvoltare al copilului, precum si parintii copiilor pot avea o valoare mica in calitate de modele. O mare parte a terapiei corective a celor bogati presupune invatarea lor cum sa faca mai mult parte din clasa de mijloc ,asa cum planificarea financiara ii invata cum sa se limiteze la posibilitatile lor.
Oamenii care traiesc pe fondurile de incredere sunt in mai mare parte in pozitia persoanelor cu handicap sau de bunastare. Functionarea este optionala. O frecventa sugestie a celor bogati, din partea ambilor terapeuti si consultanti financiari, este sa nu transforme multimi de bani asupra copiilor, ci mai degraba sa ii investeasca in fundatii, sa puna copiii la conducere, si sa ii lase pe ei sa aiba mandria si placerea sa ii ajute pe cei nevoiasi si pe cei pe care i-ar aprecia, decat sa se distruga investind in lucruri extravagante si artefacte ale prosperitatii.
Asa cum J. E.Hughes puncteaza(1997), a face bani este un lucru, sa stii sa ii folosesti spre binele familiei este un alt lucru. ”Problema cu marea majoritate a familiilor, privind imaginea bogatiei …este aceea cu privire la conservarea capitalului familiei, si mai mult sau mai putin conservarea capitalului cel mai important al familiei:omenia si intelectualitatea. Hughes puncteaza ca bogatiile castigate si castigatorii la loterie, au o medie in ultimele optsprezece luni. Cu capitalul intelectual corespunzator bogatiei, acelasi lucru ar dura la infinit.
Diferenta dintre cei care au si cei care obisnuiesc sa aiba, este o intelegere coerenta a modului in care capitalul financiar poate fi utilizat pe termen lung, pentru a aduce beneficii familiei si societatii. Averea familiei dureaza mai multe generatii doar din cauza societatii si a economiei, care ii sprijina, si in momentul in care beneficiul depaseste invidia, genereaza avere. Intre timp, unul dintre succesele lui proprii si faptele bune sunt mult mai strans corelate cu fericirea, decat cu un stil de viata extravagant.
Bogatia este dependenta
Aceasta ofera fericire, dar nu ofera si satisfactie, astfel ca cei care au ajuns sa aiba avere isi pot imagina ca in cele din urma aceasta le va oferii si satisfactie. Retragerea din avere(sau speranta), poate fii socanta, poate produce panica si poate genera comportamente drastice.
Problemele celor bogati, precum Kennedy, Windsor, sau castigatorii la loterie, sunt rar cauzate doar de bani. Nici o cantitate de bani nu poate crea o gena buna sau parinti buni sau relatii bune, sau noroc. Bogatia poate crea singuratate si nici nu vindeca durerile vietii (greutatile)-sunt inexplicabile pentru invidiosi.Desii cei bogati au nevoie de ajutor mai mult decat oricine altcineva, ei sunt un fenomen trecut cu vederea de literatura de psihoterapie.
David W. Krueger se refera la bani ca The Last Taboo (1986) de psihoterapie. De asemenea, pericolul banilor este trecut cu vederea de literatura de specialitate financiara. Poate ca avem putina rabdare cu problemele lor. Ei merita intelegerea si chiar simpatia noastra. Orice lucru care impiedica oamenii sa aiba relatii functionale de reciprocitate intre ei duce la distrugere. Atat oamenii bogati, cat si cei saraci pot creste fara expunere la oamenii functionali si obiectivele realiste realizate.
Atat terapeutii cat si consilierii financiari au nevoie sa invinga invidia pentru a intelege problema. Banii sunt puternici. Ei pot face bine, dar pot face si rau.