Iulian Dascalu, proprietarul Iulius Group
Estimam pentru 2013 o evolutie liniara a pietei, in conditiile unui fond intern stabil si coerent. Cuvantul de ordine pentru 2013 ar trebui sa fie in continuare prudenta, fara a se intelege prin aceasta o stare de pasivitate si lipsa de actiune. Pe anumite segmente de piata, exista oportunitati de business si cred ca anul viitor vom asista la anuntarea si debutul unor proiecte noi de investitii. In 2013, vom vedea progresand proiectele pragmatice, bazate pe planuri de business realiste si pe finantari solide.David Hay, CEO AFI Europe Romania
Sperand ca nu vor fi schimbari majore in situatia economica din UE, ne asteptam ca 2013 sa fie similar anului 2012. In ce priveste dezvoltarea in perioada urmatoare, avand in vedere ca finantarea nu va fi cu adevarat disponibila, ne asteptam sa vedem doar cateva proiecte comerciale noi, in principal proiecte de birouri mici si mijlocii cu o proportie mare de pre-inchiriere sau proiecte finantate 100% din fondurile proprii ale dezvoltatorului. Nu ne asteptam sa vedem o dezvoltare majora in ceea ce priveste deschiderea mall-urilor, cu exceptia unor hypermarketuri si a unor galerii mici.Eduard Zehetner, CEO Immofinanz Group
Romania ramane o zona cu un imens potential imobiliar, dar care mai are de recuperat. In contextul economic actual, dezvoltatorii imobiliari au inghetat numeroase proiecte, insa nu au parasit piata locala, datorita perspectivelor bune. Romania este una dintre pietele noastre de baza din regiune. Profitul operational obtinut in aceasta tara reprezinta aproape o treime din EBIT la nivelul intregului grup (...) Este necesar un program sustinut de stimulare a economiei pentru ca piata imobiliara sa inceapa din nou sa creasca.Ali Ergun Ergen, Anchor Grup
Cel mai probabil va fi flat market, insa este greu de estimat. Romania are in continuare un deficit de locuinte comparativ cu nevoia,piata de birouri este una foarte activa, iar pe cea de retail este loc de crestere. Singurul lucru care lipseste momentan este increderea,spune managerul Anchor Grup.
In opinia lui Ergen deblocarea creditarii, despre care tot mediul de afaceri a vorbit in ultimii ani, si o mai mare stabilitate fiscala, ar motiva si consumatorul final si investitorii.
Erata: In Anuarul Wall-Street, Outlook 2013, numele companiei Anchor Grup este scris gresit, dupa titulatura corecta a firmei fiind scris in mod eronat cuvantul Echinox.
Ingo Nissen, managing director Sonae Sierra
Criza economica a determinat stoparea multor proiecte imobiliare, sunt semnale ca piata va incepe sa se dezghete in 2013. Astfel, s-ar putea sa vedem cateva proiecte avansand, avand in vedere ca sunt inca oportunitati de investitii. Un studiu efectuat de noi in parteneriat cu PwC arata ca rata de penetrare a centrelor comerciale este printre cele mai mici la nivel european si se situeaza sub medie.Romania si mai specific Bucurestiul, inca are potential mare de dezvoltare.Horatiu Florescu, presedinte The Advisers/Knight Frank
In prezent, pe piata de birouri au devenit disponibile cateva produse deosebite si interesante, oferindu-le companiilor sansa de a se muta in niste cladiri bune in care pana acum nu aveau acces, cum este de exemplu, Charles de Gaulle.Anul viitor va aduce totusi cateva schimbari in ceea ce priveste oferta disponibila pe piata de birouri. Pe langa aceste cladiri landmark deja existente, pe piata urmeaza sa fie livrate cladiri importante aflate momentan in constructie, precum Floreasca Park, Green Gate sau Hermes Business Campus. Unele dintre aceste cladiri vor schimba putin geografia anumitor zone, mai exact le vor pune pe harta ca zone de birouri, asa cum este cazul Green Gate.
De asemenea, zona Barbu Vacarescu-Floreasca se va contura si mai mult, ca urmare a noilor proiecte aflate in constructie, dar si a cladirilor care sunt in plan, ca principala zona de birouri din Bucuresti.
Birourile vor ramane in urmatorii 2 ani locomotiva pietei, dar un alt segment important unde se observa cresteri, cel putin pentru noi, este cel de consultanta, care este al treilea department din companie, dupa birouri si terenuri.