Agricultura din România trece prin cel mai dificil an de când se fac măsurători meteorologice, iar mai multe județe din țară au rămas deja fără apă pentru irigații. Problema este însă că, deși fermierii nu puteau prevedea calamitatea care le afectează culturile, este o realitate faptul că în sistemul de irigații din România, vechi de zeci de ani, s-a investit foarte puțin după anii 1990. Dacă acest lucru s-ar fi făcut, bineințeles că situația ar fi fost cu totul alta astăzi, în ciuda secetei severe care afectează România.

Irigațiile înainte de 1990: grandomanie fără susținere financiară

În ce privește istoria irigațiilor în România, este o realitate acceptată faptul că, imediat după venirea la putere în anul 1965, Nicolae Ceaușescu a acordat o atenție specială proiectelor de infrastructură mare, iar irigațiile nu au făcut excepție.

"Din punct de vedere istoric, după 1960, şi cu deosebire după 1965, amenajările hidroameliorative se vor dezvolta într-un ritm din ce în ce mai alert până la sfârşitul anului 1989", după cum arată Mircia Giurgiu în teza sa de doctorat susținută în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj Napoca.

Un exemplu în acest sens este sistemul de irigaţii Carasu, despre care profesorul Aurel Lup nota în cartea "40 de ani de agricultură socialistă în Dobrogea" că reprezenta "1.050 de kilometri de canale de aducţiune şi distribuţie; 420 de kilometri de jgheaburi din beton armat; 80 de kilometri de conducte metalice; 87 de staţii de pompare de diferite mărimi; peste 200 de lucrări hidrotehnice, poduri, stăvilare, noduri hidrotehnice".

Tot Aurel Lup remarcă însă că "Ceaușescu a avut două greșeli, care țineau de viziunea lui, de grandomanie".

Astfel continuă acesta, conform aceleiași surse, Ceaușescu a avut această obsesie a creării de capacități de producție, a irigațiilor pe suprafețe foarte mari, la fel cum a vrut să avem "efective mari de animale, să avem cât mai mult, cât mai mare".

Cât despre a doua greșeală, Aurel Lup explică faptul că Ceaușescu nu a mai susținut financiar exploatarea corectă. Le-a făcut (sistemele de irigații, n.r.), dar pe urmă n-a dat energie, n-a dat combustibil și, în paralel, a tot crescut planurile de producție”.

Este de asemenea important de specificat faptul că cea mai mare parte din actuala infrastructură principală de irigații a României este aceeași din anul 1965.

Irigațiile după 1990: furturi și bani investiți cu țârâita

Este cunoscut totodată faptul că, după Revoluție, cel mai mare dușman al infrastructurii de irigație ridicate de Ceaușescu a fost reprezentat de furturi, mare parte din aceasta a dispărut, pur și simplu, de pe pozițiile unde erau amplasate, fiind vândută la fier vechi.

"După 1989 mulţi dintre românii noştri au luat barosul, bomfaierul şi toporul sau securea. Cu barosul se dădea în zid şi se luau cărămizi, dale. Cu bomfaierul sau flexul tăiau fierul, unde aveau posibilitatea, îl puneau pe umăr şi îl duceau acasă", declara de altfel chiar actualul ministru al Agriculturii, Petre Daea, în cadrul unei conferințe de presă susținute în urmă cu câțiva ani.

Mai mult, costul mare pe metrul cub de apă, lipsa subvenţiilor în agricultură, dar şi lipsa de interes în anumite cazuri, a făcut ca în fiecare an, începând cu 1990, suprafaţa irigată din România să scadă.

Astfel, spre exemplu, s-a ajuns ca în anul 2011 să mai fie irigate 3.038 de hectare de teren în toată Dobrogea, dintre care 803 în judeţul Constanţa (din 421.319 hectare utile pentru irigaţii în 1990) şi 2.235 în judeţul Tulcea (din 159.920 de hectare utile în 1990).

Nici în perioada ulterioară, însă, lucrurile nu au stat mult mai bine în ce privește irigațiile, guvernul PSD având de cheltuit, spre exemplu, aproximativ un miliard de lei, bani alocați pentru programul de îmbunătățiri funciare în perioada 2015-2020, dar din care au fost investiți, efectiv, conform constatării Ministerului Agriculturii, doar 526 de milioane de lei.

Cât despre provocările perioadei actuale, când seceta face ravagii în rândul fermierilor, Torian Ciulei, președinte al Organizației utilizatorilor de apă pentru irigații Tecuci, spune că situația este îngrijorătoare.

"Am 5 stații de pompare, patru funcționale și una nefuncțională. Eu am început din 2016 să încerc să investesc în ele. Am un proiect pe care tebuie să-l închid și trei în derulare, dar durează extraordinar de mult să faci aceste investiții", a declarat acesta pentru wall-street.ro.

Torian Ciulei a adăugat că acest interval de timp de 6 ani este enorm, iar numai partea de hârtii, de aprobări, documentația care trebuie trimisă la AFIR (Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), pentru ca AFIR să aștepte apoi 3-6 luni până dă răspunsul, reprezintă un sistem foarte complicat de decontare a acestor investiții, în condițiile în care 5 ani au durat hârtiile iar în 9 luni a terminat lucrarea cu constructorul.

"Fermierii trebuie să învețe să irige", a mai remarcat acesta. "Au semănat, se roagă la Doamne-Doamne și, dacă plouă, bine, dacă nu, asta este".

Sursa foto: Shutterstock / visarut botmart

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri