Fermierii din judeţul Satu Mare solicită să aibă un observator în vama Halmeu pentru a se asigura că importurile de cereale se desfăşoară respectând toate cerinţele legale, informează Instituţia Prefectului.

Potrivit sursei citate, prefectul Radu Roca a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Autorităţii Vamale Române, Biroul vamal Halmeu, Biroul Vamal Interior Satu Mare şi reprezentanţi ai fermierilor din judeţele Satu Mare şi Sălaj în vederea clarificării unor aspecte ridicate de aceştia în timpul protestelor din ultimele zile.

"Subiectul principal al discuţiei s-a centrat pe importul şi tranzitul cerealelor din Ucraina. Reprezentaţii Autorităţii Vamale au prezentat modalitatea şi scopul pentru care se pot importa cereale în România (doar pentru procesare), precum şi sistemul unional de urmărire a tranzitului cerealelor pe teritoriul Uniunii Europene. Nemulţumirile fermierilor sunt legate în principal de suspiciuni privind importuri ilegale de cereale în România, inclusiv tranzitul şi depozitarea temporară a acestora. Conform OUG Nr. 84/2023 din 12 octombrie 2023 privind instituirea unui mecanism de consultare şi reacţie coordonată în contextul implementării sistemului de autorizare la export introdus de Ucraina fac obiectul importului reglementat următoarele: grâu, porumb, rapiţă şi seminţe de floarea-soarelui. Aceste produse agricole pot fi importate numai pe baza unui acord pentru punerea în libera circulaţie şi utilizarea în/pe teritoriul României şi poate fi emis operatorilor economici care desfăşoară activităţi de procesare, respectiv fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, a produselor de morărit, a preparatelor pentru hrana animalelor de fermă sau în sectorul de creştere a animalelor", precizează sursa citată.

Principala solicitare a fermierilor priveşte o transparenţă totală din partea autorităţilor vamale şi au propus prezenţa prin reprezentanţi la verificarea intrării în ţară a transporturilor de cereale dinspre Ucraina.

"Pentru că procedura de vămuire şi control a cerealelor care intră în România ca import sau pentru tranzit este una complexă şi este competenţa exclusivă a funcţionarilor statului, recomand reprezentanţilor fermierilor să înainteze un memoriu pe care o să-l transmitem Autorităţii Vamale centrale pentru o decizie în acest sens, precum şi Ministerului Agriculturii şi Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Trebuie ca toţi funcţionarii să dea dovadă de corectitudine şi transparenţă, iar prezenţa unui observator extern din partea asociaţiilor fermierilor poate dezamorsa tensiunile din ultima perioada", a declarat prefectul, la finalul întâlnirii.

Sursa foto: Politia de Frontiera

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Agricultură »



Setari Cookie-uri