Circuli pe drumurile publice în timp ce te așteaptă, la cutia de scrisori, mai multe amenzi neplătite? Dacă un proiect de lege propus de parlamentarii de la putere va trece, nu vei mai putea face acest lucru deoarece îți va fi suspendat dreptul de a conduce până la plata tuturor datoriilor către stat.

Șoferilor li se pregătește, din nou, ceva. A revenit proiectul de lege care prevede că cei care nu și-au plătit amenzile de circulație își pierd și dreptul de a merge pe drumuri până-și plătesc respectivele penalizări. Este vorba de un proiect depus depus la Senat care prevede că șoferii au la dispoziție 60 de zile să-și plătească contravențiile dacă nu vor să rămână pietoni. Un proiect similar a fost dezbătut de legiuitori și anul trecut.

Actul normativ a fost depus și la Comisia de Apărare din Camera Deputațiilor, acesta fiind și forul care va da votul final pe proiectul de lege propus de parlamentari de la PNL, PSD, UDMR și neafiliați. Prin acest proiect se aduc modificări a Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările şi completările ulterioare a Codului Rutier.

„Principala problemă este aceea că unitățile administrativ teritoriale nu au instrumente pentru a încasa amenzile și a le transforma, deci, în venit la bugetul local. Încasarea acestora este posibilă doar după perioade lungi de timp sau niciodată, ceea ce înseamnă o diminuare a bugetului local. De asemenea, nerealizarea acestui indicator – încasarea amenzilor – implică și o diminuare a cotelor ce sunt repartizate pentru echilibrarea bugetelor locale, fără ca unitățile administrativ teritoriale,” se arată în motivarea depusă de inițiatorii legii. „Vine Curtea de Conturi, constată că nu s-au încasat aceste amenzi și impută ca și sarcina administrației locale să recupereze sumele și e foarte greu”, a explicat Laurențiu Leoreanu, deputat PNL, citat de TVR.

„Legislaţia actuală prevede că neatacarea procesului verbal sau a hotărârii judecătorești constituie doar titluri executorii. Contravenientul nu suportă o altă sancţiune, decât posibilitatea de a fi executat silit. Din acest motiv, România are un nivel foarte scăzut de plată a amenzilor. Este legală o astfel de modificare”, a explicat și Ștefania Ciobănescu, avocat.

Câte amenzi dau polițiștii și cum le poți achita la jumătate

Deși această modificare nu va ajunge în Monitorul Oficial peste noapte, deoarece trebuie dezbătută în comisii, dar și în camerele Parlamentului, șoferii trebuie să știe că pot plăti doar 50% din cuantumul unei amenzi, dacă se mișcă repede. În primul rând, în România se dau zeci de mii de amenzi săptămânal, dar asta nu reprezintă o noutate. De pildă, în perioada 13-19 martie, doar polițiștii brigăzii autostrăzi au împărțit 2.052 de sancţiuni contravenţionale conducătorilor auto care n-au respectat legea.

Dacă te numeri printre cei penalizați pentru conduita în trafic, există o modalitate să nu plătești întreaga valoare a amenzii. În trecut, exista un termen de doar 48 de ore în care puteai plăti amenda la jumătate. Acest interval era valabil din momentul în care agentul de la Rutieră încheia un procesul verbal de constatare. În prezent, însă, șoferii se bucură de o situație chiar mai favorabilă: În urma modificărilor aduse Legii 24/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenționale, șoferilor li se permite să-și plătească penalizările în termen de 15 zile și să beneficieze de reducerea de 50%.

După ce trec cele 15 zile lucrătoare, va trebui să plătești amenda integrală. Dacă n-o plătești deloc, riști, în prezent, să ți se pună sechestru pe mașină, pe imobil, sau poprire. Aceasta nu poate fi, însă, mai mare de 30% din veniturile tale înregistrate. Trebuie reținut și că n-ai voie să plătești o amendă pe loc, direct la agentul care a emis procesul verbal, deoarece această practică este considerată tentativă de mituire a polițistului.

Sursa foto: Poliția Română / Facebook.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri