Chiar dacă uneori veți găsi o anvelopă care se potrivește ca dimensiuni pe mașina dumneavoastră nu înseamnă că, automat, este cea corectă. Dacă aveți un autoturism nu trebuie să-i montați anvelope A/T. Acestea sunt dedicate pentru SUV-uri și mașini de teren. Nu veți avea nimic de câștigat dacă le instalați pe un sedan, un break, sau un hatchback. Deci, ce înseamnă de fapt anvelopele A/T?

Termenul A/T vine de la All Terrain (pentru orice teren). Acest tip de pneuri este proiectat să performeze corect atât la rularea pe asfalt cât și la cea pe teren accidentat, neasfaltat, acoperit cu iarbă, pietriș sau pământ. Prin urmare, vor avea flancurile mai rigide, vor avea un profil care să permite degajarea de pământ, pietriș și noroi. De asemenea, vor avea o suprafață de contact suficient de bună pentru asigurarea unei aderențe suficiente la rularea pe asfalt. Astfel, vehiculul pe care sunt montate va putea accelera, frâna, și lua virajele în condiții de siguranță.

Dar, din cauză că aceste anvelope au canalele de evacuare a mizeriei mai late decât cele normale, vor avea o pată de contact mai redusă decât cele dedicate asfaltului. Vor performa destul de bine pe ploaie, dar nu și pe zăpadă. Pe zăpadă sunt necesare anvelope marcate cu simbolul „fulg de nea”. Calea de rulare a anvelopelor A/T este compusă dintr-un material mai dur, care să facă față cu succes pietrișului. Această calitate însă atrage și un dezavantaj atunci când rulează pe asfalt uscat. Pata de contact nu mai este la fel de fermă și deseori nici coeficientul de frecare nu este la fel de bun ca la o anvelopă dedicată rulării pe asfalt.

Mai mult, există câteva tipuri de anvelope A/T. Unele au un profil mai orientat spre asfalt. Acestea vor avea ceva probleme cu aderența pe noroi și iarbă, dar se vor comporta aproape identic uneia dedicată asfaltului. Dacă mergeți mai mult de 70% din timp pe asfalt, atunci probabil că acestea vor fi cele potrivite unui SUV sau mașini de teren.

O altă categorie este cu un comportament decent pe drumuri neasfaltate și încă foarte aproape de performanțele unei anvelope pentru asfalt. Acestea deja nu mai au benzi de cauciuc care să meargă pe toată circumferința roții, fiind întrerupte pentru a evacua mai eficient noroiul și mizeria. Blocurile de cauciuc existente sunt suficient de bune pentru a asigura performanțe similare, da mai slabe, unui set de anvelope de asfalt. Acestea sunt potrivite dacă mergeți cam la fel de mult timp atât pe suprafețe neasfaltate cât și teren accidentat.

A treia categorie de A/T-uri sunt deja mai mult dedicate mersului în teren accidentat. Acestea le cumpărați și utilizați doar dacă mergeți mai mult de 70% din timp pe pământ, noroi, iarbă sau pietriș. Atenție, însă compoziția acestora deja are un rol semnificativ în aderența pe asfalt și sunt total neadecvate pentru mersul pe zăpadă sau gheață. De asemenea, trebuie să știți că sunt mai grele și că sunt în general mai zgomotoase. La un drum lung sigur vă vor induce o stare de oboseală.

Prin urmare, nu are rost să vă achiziționați o astfel de anvelopă decât pentru un vehicul de teren sau SUV. Aceste pneuri sunt proiectate să reziste la greutăți mai mari și condiții de teren ușoare sper medii. Chiar dacă, să presupunem, veți găsi o tipodimensiune care să intre pe jantă și nici să nu atingă sau să lovească, la final veți avea o mașină care va consuma mai mult, nu va frâna la fel de eficient și nici nu veți avea liniște cu ea. Ca să nu mai spunem că de cele mai multe ori sunt și mai scumpe decât pneurile de asfalt.

Sursa foto: davanti-tyres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri