Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunţă că primele 51 de autobuze electrice BMC au ajuns în România. Acestea se află în Portul Constanţa şi vor porni spre Bucureşti, scrie viceprimarul, pe Facebook.

"Am depus toate eforturile pentru ca bucureştenii să poată circula cu autobuzele electrice până la sfârşitul acestui an şi astăzi avem rezultatele: Vehiculele au fost livrate cu aproximativ 4 luni mai devreme faţă de termenul prevăzut în contract. (...) Acesta este primul lot din cele 100 de autobuze electrice pe care Primăria Capitalei le-a achiziţionat. Celelalte 49 de autobuze electrice vor sosi în luna noiembrie, iar până pe 2 decembrie vor fi livrate, treptat, şi 100 de staţii de încărcare", precizează Bujduveanu.

Cele 100 de vehicule, care vor înnoi flota STB, sunt achiziţionate cu fonduri europene nerambursabile, prin programul Programul Operaţional Regional. Pe 22 august, primarul Capitalei, Nicuşor Dan, declara că firma care a câştigat licitaţia pentru autobuze electrice intenţionează să livreze până la sfârşitul anului cele o sută de vehicule contractate.

"Prototipul nu e gata, însă ce ne-au spus ei este că vor să livreze până la sfârşitul anului toate cele 100 de autobuze electrice. E uşor de înţeles, pentru că există o finanţare europeană pentru ele. Dacă le livrează până la sfârşitul lui 2023, putem să le plătim toţi banii în 2023, ceea ce toată lumea îşi doreşte. Dacă nu le livrează în 2023, trebuie să le punem pe Programul Operaţional Regional următor. Până se face ghidul, până se fac aplicaţiile, poate să mai întârzie şase-nouă luni până când putem să plătim. Şi, atunci, ei vor să le livreze pe toate 100 până la sfârşitul acestui an", a declarat edilul general, în cadrul unei conferinţe de presă.

Nicuşor Dan a reamintit că acest contract a fost atribuit în urma a trei licitaţii eşuate

"A fost o licitaţie deschisă, cu patru participanţi, cu nişte criterii de calitate. A câştigat o firmă care asamblează diverse componente. Şi din China, din Germania şi din mai multe locuri", a explicat primarul general. Firma BMC Truck&Bus a fost declarată în luna iunie câştigătoare a licitaţiei pentru achiziţia a 100 de autobuze electrice, conform anunţului publicat pe SEAP. Contractul are o valoare totală de 290.000.000 lei.

Noile autobuze electrice trebuie să fie din gama de 12 metri lungime şi să aibă autonomie de minim 200 kilometri între două încărcări succesive, tracţiune complet electrică, realizată autonom cu Sistem Reîncărcabil de Stocare e Energiei Electrice (SRSEE), baterii de acumulatori, podea complet coborâtă pe toată lungimea vehiculului, trei uşi duble şi aer condiţionat.

Sursa foto: Facebook.com / Stelian Bujduveanu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri