Vânzările globale de automobile electrice pe baterie şi hibride plug-in au crescut cu 20% în luna noiembrie a acestui an, comparativ cu noiembrie 2022, în condiţiile în care vânzările solide din America de Nord şi China au compensat vânzările mai mici din Europa, susţine firma de cercetare de piaţă Rho Motion, potrivit Agerpres.

Potrivit analiştilor de la Rho Motion, în luna noiembrie 2023, vânzările globale de automobile electrice pe baterie şi hibride plug-in au atins un record lunar de 1,4 milioane de unităţi, în creştere faţă de cele 1,1 milioane de unităţi vândute în luna noiembrie a anului trecut.

"Vânzările au continuat să crească, în pofida sentimentului negativ de pe piaţă, şi ne aşteptăm să rămână solide în luna decembrie", a declarat directorul de analiză de la Rho Motion, Charles Lester.

După mai mulţi ani de creştere accelerată, unii constructori auto se tem că vânzările de automobile electrice în Europa, dar şi în alte părţi, ar putea să se îndrepte spre o încetinire a cererii, pe măsură ce automobiliştii aşteaptă să fie lansate modele mai performante şi mai ieftine, lucru care ar urma să se întâmple abia peste doi-trei ani.

La nivel global, automobilele electrice pe baterie au reprezentat 70% din totalul automobilelor electrice vândute în luna noiembrie, iar hibridele plug-in au acoperit restul de 30%, susţin analiştii de la Rho Motion.

Pe piaţa din China, vânzările de automobile electrice au crescut cu 25% în luna noiembrie, în timp ce în SUA şi Canada au crescut cu 43%. În schimb, în Europa, vânzările de automobile electrice au scăzut cu 3% în luna noiembrie a acestui an, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.

Scăderea vânzărilor pe piaţa din Europa vine pe fondul unui sfârşit de an în forţă înregistrat în 2022, când consumatorii germani s-au grăbit să cumpere automobile electrice înainte de diminuarea primei acordate de guvernul german, precizează analiştii de la Rho Motion.

Charles Lester subliniază faptul că pe măsură ce Germania reduce subvenţiile acordate la achiziţionarea de automobile electrice pe baterie, iar Franţa urmează o politică similară, în ideea de a favoriza automobilele electrice produse în Europa, în dauna celor chineze, vânzările la nivelul întregii Europe ar urma să rămână la un nivel solid, pentru că producătorii auto trebuie să îşi atingă ţintele de reducere a emisiilor pe care şi le-au asumat pentru 2025.

Potrivit lui Lester, planul autorităţilor franceze de a acorda subvenţii ţintite pe automobilele produse în Europa "va avea un impact mai mare" asupra unor vehicule, precum Dacia Spring, care este produsă în China pentru a fi vândută de grupul Renault pe piaţa europeană, decât asupra automobilelor produse de constructorul chinez BYD, pentru că acestea din urmă "abia acum încep să fie comercializate în Franţa".

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri