Tramvaiele de pe liniile 14, 40 şi 55 vor funcţiona pe trasee modificate, sâmbătă, 16 martie, pentru a permite executarea lucrărilor de remediere a unei avarii la reţeaua de apă de pe Calea Călăraşi, informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), conform Agerpres.

Potrivit sursei citate, pe parcursul efectuării lucrărilor de reparaţii, va funcţiona linia-navetă de autobuz 614, care va asigura legătura între terminalul "Piaţa Sfânta Vineri" şi Foişorul de Foc.

"Liniile de tramvai 14, 40 şi 55 vor funcţiona pe trasee modificate în ziua de sâmbătă, 16.03.2024, pentru a permite executarea lucrărilor de remediere a unei avarii la reţeaua de apă de pe Calea Călăraşi nr. 76. Pentru preluarea călătorilor, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov a dispus înfiinţarea liniei navetă de autobuz 614, care va asigura legătura între terminalul 'Piaţa Sfânta Vineri' şi Foişorul de Foc", se arată în comunicatul TPBI.

Sâmbătă, 16 martie, tramvaiele liniei 14 vor circula doar între terminalele "Republica" şi "Pantelimon", pe traseul: "Republica", Bd. Basarabia, Calea Călăraşi, str. Traian, Bd. Ferdinand I, Şos. Pantelimon, terminal "Pantelimon" şi retur.

De asemenea, linia 40 va funcţiona între staţia "Hala Traian" şi capătul de linie "Chimopar", astfel: Staţia "Hala Traian", str. Traian, Bd. Pache Protopopescu, Şos. Iancului, Şos. Pantelimon, Bd. Chişinău, Bd. Basarabia, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Theodor Pallady, capăt de linie "Chimopar", cu întoarcere pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călăraşi, staţia "Hala Traian".

În acelaşi timp, traseul liniei 55 va fi scurtat, tramvaiele urmând să circule între Piaţa Iancului şi terminalul "Pantelimon", după cum urmează: Piaţa Iancului, Şos. Iancului, Şos. Pantelimon, terminal "Pantelimon" şi retur.

Reprezentanţii TPBI precizează că linia-navetă de autobuz 614 va circula pe traseul: terminal "Piaţa Sfânta Vineri", str. Sf. Vineri, Bd. Mircea Vodă, Bd. Corneliu Coposu, Calea Călăraşi, str. Traian, capăt de linie "Foişorul de Foc", cu întoarcere pe str. Traian, str. Iancu Cavaler de Flondor, Bd. Pache Protopopescu, str. Traian, Calea Călăraşilor, Bd. Corneliu Coposu, str. Sfânta Vineri, terminal "Piaţa Sf. Vineri".

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri